Google Website Translator Gadget

vineri, 26 august 2016

Meşteşuguri de tâmpenie -de Andrei Plesu

Nu se vorbeşte destul despre poluarea sonoră la care ne condamnă nu statul sau politica globală, ci semenii noştri. În comparaţie cu alte seminţii, românii au tendinţa să vorbească tare. Fie răstit (la nervi), fie surescitat (la veselie), fie pur şi simplu tare, din proastă creştere sau din convingerea că ce are de spus interesează pe toată lumea, românul cultivă tonul ridicat.

Pare să creadă că interlocutorul – orice interlocutor -  e, prin definiţie, cineva tare de ureche. De aceea, strada, cîrciuma, mall-ul, toate locurile publice au, la noi, ceva de iarmaroc pestriţ. Ceea ce, în oraşele „normale” din alte părţi, este zumzetul discret al ambianţei urbane, la noi e zgomot de codru, de Bărăgan, de zaiafet. Şi cînd munceşte, românul îşi cheltuie jumătate din energie strigînd. Chiar şi micile şantiere curente (cele care, de pildă, dau găuri în asfalt) provoacă tămbălău. „Coechipierii” se cheamă non stop unii pe alţii, îşi dau indicaţii, înjură cu năduf, sau, măcar, fluieră a pagubă. Nici noaptea nu-i potoleşte. Ba dimpotrivă! Stimulaţi, cumva, de liniştea din jur, se străduiesc încă şi mai abitir s-o umple cu interjecţii. Să fie un reziduum ancestral al singurătăţii pastorale? Al vremurilor cînd se dialoga de pe un deal pe altul? Sau al muncii de cîmpie, sub un soare torid, cînd agricultorul cerea apă consoartei aflate la celălalt capăt al tarlalei? Dar şi modernitatea a fost de îndată adoptată tot pe linia ”aplicaţiilor” ei sonore. Radioul, amplificatoarele, telefonul mobil şi-au adus rapid contribuţia la multiplicarea trepidaţiilor noastre auriculare.....

Citeste mai mult: adev.ro/mrene6


Niciun comentariu: