Google Website Translator Gadget

miercuri, 18 septembrie 2013

Miercuri, 25 septembrie, termen pentru platile anticipate aferente trimestrului III 2013

Atentie ! Intarzierea platii duce la  perceperea de dobanzi si penalitati , stabilite potrivit Codului de Procedura Fiscala care precizeaza ca pentru obligatiile fiscale neachitate la termenul de plata, reprezentand impozitul pe venit, se datoreaza dobanzi dupa cum urmeaza:

a) pentru anul fiscal de impunere, dobanzile pentru platile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plati anticipate se calculeaza pana la data platii debitului sau, dupa caz, pana la data de 31 decembrie;

b) dobanzile pentru sumele neachitate in anul de impunere potrivit lit. a), se calculeaza incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator pana la data stingerii acestora inclusiv;
c) in cazul in care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuala este mai mic decat cel stabilit prin deciziile de plati anticipate, dobanzile se recalculeaza, incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator celui de impunere, la soldul neachitat in raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuala, urmand a se face regularizarea dobanzilor in mod corespunzator.
        De la 1 iulie 2013 ,contribuabilii care intarzie platile catre stat trebuie sa achite o penalitate de 0,02% pe fiecare zi de intarziere, ceea ce ar insemna o penalitate de 7,3% anual.

     Persoanele fizice organizate ca: intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care realizeaza venituri din activitati independente (comerciale, prestari servicii), precum si din profesii libere si cei care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor, indiferent daca sunt impusi in sistem real sau la norma de venit, au obligatia sa efectueze plati anticipate in contul impozitului pe venit aferent trimestrului III 2013.


      Contribuabilii care desfasoara activitati independente sau profesii libere vor plati la unitatea fiscala de domiciliu al contribuabilului: contributia de asigurari sociale (CAS) in cota de 31,3% si contributia de asigurari sociale de sanatate (CASS) in cota de 5,5% reprezentand platile anticipate aferente trimestrului III 2013.
       Conturile in care se incaseaza contributiile sunt:

- 22.21.03.12 „Contributii de asigurari sociale de stat” datorate de persoane care realizeaza venituri din activitati independente, activitati agricole si asocieri fara personalitate juridica;
26.21.05.03.02 „Contributii de asigurari sociale de sanatate” datorate de persoane care realizeaza venituri din activitati independente si alte activitati si persoanele care nu realizeaza venituri.

Platile se vor efectua la trezoreria de care apartine unitatea fiscala in raza careia au domiciliul.
 
Sursa: finantevalcea.ro


Niciun comentariu: