Întocmirea şi depunerea Situaţiilor financiare anuale încheiate la 31 decembrie 2013

             Ordinul viceprim-ministrului, ministrului Finanţelor Publice nr. 79/2014 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice,aduce anumite precizari
        Au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, dizolvării sau lichidării acestora, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, respectiv:
- societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice;
- instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial;
- subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor menţionate mai sus, cu sediul în România, precum şi subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate;
- organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevăzute în legislaţia pieţei de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat şi alte entităţi organizate pe baza Codului Civil.
Entităţile care aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare şi care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre cele 3 criterii de mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din OMFP nr. 3.055/2009 şi anume:total active: 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu salariaţi: 50, întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind:
- bilanţ, cod 10;
- cont de profit şi pierdere, cod 20;
- situaţia modificărilor capitalului propriu;
- situaţia fluxurilor de numerar;
- note explicative la situaţiile financiare anuale.
Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative”, cod 30, şi formularul „Situaţia activelor imobilizate”, cod 40.
Entităţile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute mai sus întocmesc situaţii financiare anuale prescurtate care cuprind:
- bilanţ prescurtat, cod 10;
- cont de profit şi pierdere, cod 20;
- note explicative la situaţiile financiare anuale prescurtate. Opţional, ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de numerar. Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative”, cod 30, şi formularul „Situaţia activelor imobilizate”, cod 40.
Entităţile care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi au optat pentru sistemul simplificat de contabilitate întocmesc situaţii financiare anuale simplificate la 31 decembrie potrivit Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 2.239/2011 pentru aprobarea Sistemului simplificat de contabilitate care cuprind:
- bilanţ simplificat, cod 10;
- cont de profit şi pierdere simplificat, cod 20.
Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative”, cod 30, şi formularul „Situaţia activelor imobilizate”, cod 40.

Programul pentru generarea OP si FV de trezorerie a fost actualizat

Aplicaţia pentru prelucrarea asistată, validarea şi listarea ordinelor de plată/foi de vărsământ conform OMFP nr. 246/2005 cu modificările şi completările ulterioare şi OMEF nr. 1294/2007 are o noua versiune .

Fisiere IBAN-uri cheltuieli institutii publice si sectoare speciale


Puteti descarca aplicatia de aici 


Ordinul ANAF) nr. 59/2014 privind rambursarea deTVA la importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru al Uniunii Europene.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68/28.01.2014, a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 59/2014 pentru modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 3/2010 pentru aprobarea Procedurii de primire a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată (TVA) achitate de către persoanele impozabile stabilite în România pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit dispoziţiilor art. 147^2 alin. (2) din Legea nr. 57172003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct. 49^1 din normele metodologice de aplicare a Titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată” din acelaşi act normativ, persoana impozabilă stabilită în România, poate beneficia de rambursarea TVA aferentă importurilor achiziţiilor de bunuri/servicii, efectuate în alt stat membru al Uniunii Europene.

Declaratia 392

Pentru întocmirea şi depunerea formularului 392A aplicatia.  Sunt obligate sa depuna formularele 392 A si 392 B doar persoanele impozabile care au realizat efectiv la finele anului calendaristic 2013 o cifra de afaceri inferioara sumei de 220.000 lei si nu se depune, daca persoanele impozabile nu au desfasurat livrari de bunuri si prestari de servicii in anul de referinta, in interiorul tarii.
Isectiunea III "Cifra de afaceri" se inscrie cifra de afaceri realizata in anul 2013, care trebuie sa fie mai mica de 220.000 de lei.

Declaratia 112 -actualizata din nou

        Noul formular electronic trebuie utilizat incepand cu 1 martie, pentru obligatiile fiscale aferente lunii februarie, care au tarnenul de raportare pana miercuri, 25 martie. 

Puteti descarca de AICI softul actualizat publicat de ANAF.
       ]
Actul normativ de modificare este Ordinul comun al Ministerului de Finante, Ministerului Muncii si al Ministerului Sanatatii, nr. 1977/2757/1580/2013, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 57, din 23 ianuarie 2014
Potrivit acestui ordin  se modifică următoarele anexe:
-  1.1 Anexa angajator; 1.2 Anexa asigurat;
-  Anexa 2 Nomenclatorul - Creanţe fiscale;
-  Anexa 3 Nomenclatorul - Subvenţii/scutiri/reduceri;
-  Anexa 4 Nomenclatorul - Tip asigurat pentru alte entităţi asimilate angajatorului;
-  Anexa 5 Nomenclatorul - Tip asigurat.

În nomenclatorul de creanţe fiscale, s-au introdus două creanţe: rândul 38 - Contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele care realizează venituri din arendarea bunurilor agricole, în regim de reţinere la sursă a impozitului pe venit şi rândul 39 - Impozit pe veniturile din arendarea bunurilor agricole.

OMFP_1977_2013 este link-ul de unde puteti descarca anexele.

PS : in urma acestor modificari, se schimba ai formularul 100 .In acesta nu se mai declara impozitul pe veniturile din arenda.Acest impozit se calculeaza, prin retinere la sursa de catre platitorii de venit, arendasii, la momentul platii venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net.( venitul care ramane dupa deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 25% asupra venitului brut)
In formularul 100 au fost introduse următoarelor obligaţii:
- impozitul pe construcţii prevăzut la art. 296^33 şi 296^36 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
- taxa de autorizare/taxa de licenţă din domeniul jocurilor de noroc.

Elemente obligatorii CIM 2014

Contractul individual de munca se incheie, conform Codului Muncii, in baza consimtamantului partilor, in limba romana, forma scrisa fiind obligatorie pentru incheierea valabila a contractului. Tot Codul muncii prevede ca obligatia de incheiere a contractului individual de munca revine angajatorului.

Inainte de inceperea activitatii, potentialul salariat are dreptul de a primi un exemplar al CIM, pentru a fi informat asupra urmatoarele elemente, care se vor regasi obligatoriu si in continutul contractului ce va fi semnat:
  • identitatea partilor; 
  • locul de munca sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri;
  • sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului;
  •  functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii ocupatiilor din Romania sau altor acte normative, precum si fisa postului, cu specificarea atributiilor postului;
  •  criteriile de evaluare a activitatii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;
  •  riscurile specifice postului;
  • data de la care contractul urmeaza sa isi produca efectele;
  •  in cazul unui contract de munca pe durata determinate sau al unui contract de munca temporara, durata acestora;
  • durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul;
  • conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante ?i durata acestuia;
  • salariul de baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul;
  • durata normala a muncii, exprimata in ore/zi ?i ore/saptamana;
  • indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului;
  • durata perioadei de proba.
Pentru persoanele csre lucreaza in strainatate ,langa aceste informatii, salariatii care urmeaza sa isi desfasoare activitatea in strainatate trebuie sa fie informati, in timp util, cu privire la urmatoarele aspecte:
  • durata perioadei de munca ce urmeaza sa fie prestata in strainatate;
  • moneda in care vor fi platite drepturile salariale, precum si modalitatile de plata;
  • prestatiile in bani si/sau in natura aferente desfasurarii activitatii in strainatate;
  • conditiile de clima;
  • reglementarile principale din legislatia muncii din acea tara;
  • obiceiurile locului a caror nerespectare i-ar pune in pericol viata, libertatea sau siguranta personala;
  • conditiile de repatriere a lucratorului, dupa caz.

Citeste mai mult: 

Interesant de stiut

Fiecare pofta are o cauza
Unora le este pofta de ciocolata, altora de ceva sarat. 
Oricare ar fi pofta ta, uneori este atat de puternica incat te face sa iesi din casa in miez de noapte si sa te duci la magazin sa-ti cumperi mancarea dupa care salivezi. Pofta de un anumit aliment este modul corpului prin care iti spune ca duce lipsa de vreo substanta din acea mancare. Si de multe ori ca sa-ti satisfaci intr-adevar pofta, trebuie sa mananci altceva decat crezi ca ai nevoie.
  
Daca ti-e pofta de ciocolata.  
Ai nevoie de magneziu.Pe care il gasesti in nuci, seminte, legume, fructe.  
Daca ti-e pofta de ceva dulce..  
Ai nevoie de: 
- crom pe care il gasesti in brocoli, struguri, branza, fasole boabe, pui, ficat de vitel 
- carbon pe care il gasesti in fructe proaspete 
- fosfor pe care il gasesti in pui, vita, ficat, peste, oua, lactate, nuci, legume, fulgi 
- tryptophan pe care il gasesti in branza, carne de miel, ficat, spanac, cartofi, stafide 
 
Daca ti-e pofta de paine, paine prajita  
Ai nevoie de azot. 
Pe care il gasesti in mancaruri proteice: peste, carne, fasole boabe, nuci 
 
Daca ti-e pofta de grasimi (chipsuri), prajeli  
Ai nevoie de calciu. 
Pe care il gasesti in mustar, ceapa, brocoli, legume, susan, branza, nap 
  
Daca ti-e pofta de cafea sau ceai   
Ai nevoie de: - fosfor pe care il gasesti in pui, vita, ficat, peste, oua, lactate, nuci, legume, fulgi 
- sulf pe care il gasesti in galbenusul de ou, ardei rosii, usturoi, ceapa 
- sare fier pe care il gasesti in peste, carne de pasare, fructe de mare, verdeata, cirese negre 
 

Bancul zilei

Un batran, de peste 90 de ani, inainte sa moara, a fost intrebat: „Intreaga viata ai stat necasatorit. De ce? Care a fost motivul pentru care nu ai gasit o femeie cu care sa te casatoresti? Ai avut cumva un secret?”
Batranul deschide ochii si raspunde: „Da, am avut un secret. Nu este vorba ca am fost impotriva casatoriei, doar ca am cautat intreaga viata femeia perfecta.”
„Si din toate femeile din lume nu ai reusit sa gasesti una care sa iti fie pe plac?”
„Ba da, am gasit una.”
„Si? Ce s-a intamplat? De ce nu te-ai insurat cu ea?”
„Pentru ca si ea cauta barbatul perfect”...

Mai multe bancuri si imagini haioase gasiti pe www.bancuri365.ro

Codul Penal si cel de procedura penala

 De la 1 februarie, intra in vigoare un nou Cod Penal, potrivit Legii nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, si un nou Cod de procedura penala, conform Legii nr. 255/2013 de punere in aplicare a noului Cod de procedura penala.
Puteti descarca prezinta Noul Cod de procedura penala actualizat
Atentie! Textul este actualizat de Ministerul Justitiei, fiind publicat pe pagina de internet a institutiei in luna septembrie a anului 2013.

Noul cod de procedura penala 

Codul Penal actualizat 2014
Citeste mai mult: pe avocatnet 

Normele de venit pentru 2014, publicate de Fisc

Contribuabilii care obtin venituri din activitati independente datoreaza la bugetul de stat impozit pe venit de 16% si pot opta pentru doua modalitati de impozitare: in sistem real sau norma de venit. Practic, persoanele cu norma fixa de venit vor plati la stat un impozit de 16% (cota unica) dintr-o suma fixa, stabilita anual de Finantele locale, diferita in fiecare judet, indiferent de nivelul real al veniturilor realizate, in timp ce cei care opteaza pentru sistemul real de impozitare datoreaza cota de 16% la veniturile nete totale. Agentia Nationala de Administrare Fiscala ( ANAF) a publicat recent pe pagina sa de internet normele de venit pentru toate judetele tarii.
Normele de venit pentru anul 2014 pot fi consultate, in functie de judet, pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sau direct accesand acest link.

Citeste continuarea