Prima anexare: Pacea de la București (1812)
Acest teritoriu de peste 45.000 de kilometri pătrați a fost denumit de ruși Basarabia (nume care inițial desemna doar Bugeacul, adică sudul regiunii). Această primă pierdere a durat mai bine de un secol, până la Unirea din 1918.
Un paradox istoric: Turcii au cedat, de fapt, un teritoriu care nu le aparținea. Moldova era doar vasală Turciei, nu era pașalâc. Totuși, marile puteri de atunci nu s-au sinchisit de acest aspect juridic. Moldovenii nu au fost întrebați, nu s-a organizat niciun referendum, trezindu-se peste noapte supuși ai Imperiului Țarist.😠
Procesul de rusificare și colonizarea
A urmat un intens proces de rusificare, regiunea fiind transformată într-o gubernie imperială obișnuită, unde conducerea locală a fost preluată de funcționari aduși din Rusia.
Interzicerea limbii române: Limba română a fost eliminată treptat din școli, administrație și presă. Biserica a trecut sub subordonarea directă a Sinodului de la Moscova, iar cărțile și slujbele în limba maternă au fost interzise.
Colonizarea forțată: Autoritățile țariste au încurajat masiv stabilirea în Basarabia a unor populații străine (ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi, germani), modificând grav structura demografică a regiunii.
Renașterea Națională și Unirea Basarabiei cu România (1905–1918)
Revoluția Rusă din 1905: Aceasta a creat o primă deschidere pentru manifestarea doleanțelor românilor. Intelectualitatea basarabeană a început să ceară introducerea limbii române în școli și instituirea unei autonomii provinciale.
Prăbușirea Imperiului (1917): În contextul Primului Război Mondial și al căderii țarismului, mișcarea națională s-a radicalizat. Românii basarabeni au înființat Sfatul Țării (primul parlament al Basarabiei moderne), care a proclamat autonomia, iar ulterior independența Republicii Democratice Moldovenești.
Actul Unirii (1918): Salvarea de la anarhie și haosul militar a determinat Sfatul Țării să voteze Unirea cu România pe 27 martie 1918, un moment istoric de o importanță capitală pentru formarea statului național unitar.
Consolidarea statală și modernizarea
După 1918, noul guvern de la București a început un amplu proces de integrare:
Modernizare instituțională: Regiunea a trecut printr-un proces de unificare a legislației, învățământului și administrației cu restul provinciilor istorice românești.
Reforma agrară (1920-1921): O reformă majoră care a împroprietărit țărănimea și a eliminat marile latifundii din perioada țaristă.
Dificultăți interne și tensiuni geopolitice (1918-1940)
Integrarea nu a fost lipsită de provocări. Au existat discrepanțe majore între sistemul rusesc moștenit și cel românesc. Uneori, birocrația și rigiditatea guvernelor de la București au generat nemulțumiri în rândul populației locale, iar gestionarea unei populații diverse din punct de vedere etnic a ridicat dificultăți.
Pe plan extern, situația era explozivă:
Iredentismul sovietic: URSS nu a recunoscut niciodată actul din 1918. Granița de pe Nistru a fost o zonă extrem de tensionată, marcată de provocări și incidente armate (precum Răscoala de la Tatarbunar din 1924).
Propaganda comunistă: Sovietele au încercat destabilizarea continuă a regiunii prin infiltrarea de agenți și susținerea unei politici de agitație politică.
A doua anexare: Pactul Ribbentrop-Molotov și Ultimatumul din 1940
Pe 28 iunie 1940, Guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, presat și de recomandările Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice. Armata și administrația română s-au retras în haos de pe malul drept al Prutului. Orașe cheie precum Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă au fost predate sovieticilor în doar câteva ore, iar noua graniță de pe Prut a fost închisă definitiv. 😠
Consecințele politice la București
Pierderile teritoriale din 1940 au provocat o revoltă profundă în rândul populației, iar popularitatea Regelui Carol al II-lea s-a prăbușit, obligându-l să abdice și să plece în exil în favoarea fiului său, Mihai I. Puterea a fost preluată de generalul Ion Antonescu.
Istoria a continuat să fie nemiloasă: după întoarcerea armelor și avansul sovietic, la 30 decembrie 1947, Regele Mihai I a fost și el obligat să abdice sub presiunea directă a Moscovei și a marionetelor lor,comunistii.
