Plati anticipate pentru unii contribuabili,in septembrie

        Contribuabilii persoane fizice -întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, PFA care realizează venituri din activităţi independente (comerciale), precum şi din profesii libere şi cei care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, indiferent dacă sunt impuşi în sistem real sau la normă de venit,cei care realizează venituri din activităţi agricole (cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere şi solarii, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea) impuse în sistem real, cu excepţia veniturilor obţinute din arendare, au obligaţia să efectueze plăţi anticipate aferente trimestrului III 2011 până pe 15 septembrie 2011.
         Până la 1 septembrie sunt obligaţi să plătească 50% din impozitul stabilit ca plată anticipată, restul restul de 50% urmând să fie plătit până la 15 noiembrie , contribuabilii care realizează venituri din activităţi agricole şi pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit


Niciun comentariu: