Decizia2012/181/UE autorizează România să crească pragul de la care firmele sunt obligate la plata TVA.Acesta se majorează de la 35.000 € la 65.000 €, cifra de afaceri,la cursul de schimb de la data aderării,aproximativ 3,3 lei/€.Valoarea practică este de 50.000 € la cursul de 4,37 lei
Măsura ,intrată în vigoare la 30.03.2012,când s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,se aplică până la sfârşitul anului 2014
Descarca documentul de la link
Precizare
Precizare
Noul prag de scutire va intra în vigoare abia după ce Plantele vor modifica în acest sens Codul Fiscal.
Aşadar,până la publicarea în Monitorul Oficial al României a unui act normativ prin care să fie modificat plafonul cifrei de afaceri până la care se aplică regimul special de scutire de la plata TVA pentru întreprinderi mici, se vor aplica în continuare prevederile naţionale în vigoare în prezent, potrivit cărora plafonul în discuţie este de 35.000 euro la cursul de schimb de la data aderării, respectiv de 119.000 RON
2 comentarii:
Bună ziua!
Pe data de 21 februarie mi s-a suspendat permisul de conducere pentru 90 zile și am primit o amendă de 945,00 lei pentru alcoolemie 0,17, menționez că permisul este obținut în Italia. Am încercat să susțin examenul de 15 întrebări pentru a-l recupera în 30 de zile și mi s-a spus că nu am acest drept deoarece nu am permis obținut în România și că singura soluție ar fi să depun o cerere pentru a-mi da permisul, iar în 24 de ore am obligația sa părăsesc țară, în caz contrar acesta va fi trimis la autoritățile italiene, iar recuperarea lui ar putea dura chiar și un an. Aș vrea să știu de ce nu am dreptul de a susține examenul pentru reducerea perioadei de suspendare, atâta timp cât sunt cetățean român cu domiciliul în România și ce alternativă am pentru a-mi recupera permisul?
Pentru reducerea periodei de suspendare, examenul poate fi susţinut doar în perioada suspendării şi se programează numai la sediul poliţiei judeţene de unde aţi obţinut permisul.Dvs ati obtinut permisul in Italia ,De accea nu puteti sustine examenul HG 1391/2006 nu acorda acest drept in situatia dvs
,,Art. 212. – (1) Permisul de conducere eliberat de o autoritate straina, retinut ca urmare a încalcarii, de catre titular, a unei norme rutiere pentru care legea prevede suspendarea exercitarii dreptului de a conduce si pentru care s-a eliberat dovada înlocuitoare cu drept de circulatie, împreuna cu o copie a procesului-verbal de constatare a contraventiei, se trimit politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române, în termen de 15 zile de la aplicarea sanctiunii contraventionale complementare.
[...]
(3)Pâna la împlinirea termenului prevazut la alin.(1) titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate straina, poate solicita ca, pâna la expirarea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, documentul sa fie pastrat la serviciul politiei rutiere pe raza caruia a fost savârsita fapta pentru a-i fi restituit. Despre aceasta posibilitate titularul permisului de conducere va fi informat odata cu comunicarea suspendarii exercitarii dreptului de a conduce.
Suspendarea dreptului de a conduce se dispune pe teritoriul Romanei, iar autoritatile italiene hotarasc pe ce perioada va suspenda dreptul de a conduce pe teritoriul lor. Marea majoritate a abaterilor la regimul rutier sunt reciproc recunoscute si sanctionate de statele membre UE.
Art. 220. – (1) Titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate straina, împotriva caruia s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce, poate solicita sefului politiei rutiere pe raza careia a fost constatata fapta, restituirea documentului, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucratoare înainte de data parasirii teritoriului României.
(2) În situatia restituirii permisului de conducere potrivit alin.(1), seful politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române comunica sanctiunea aplicata autoritatii straine care a eliberat documentul.
Daca nu solicitati in scris conform art. 212 alin. 3 ca permisul de conducere sa fie pastrat aici, acesta va fi trimis autoritatii straine, urmand sa-l ridicati de acolo."
Trimiteți un comentariu