Presa română pro-Cotroceni cu TVR INFO vârf de lance şi o publicaţie străină apropiată fostei Puteri sunt armele utilizate în noul scandal Ponta. O eroare neprevăzută dovedeşte că este vorba de un complot.
„Maica Tereza” dă involuntar totul în vileagPublicaţia americană „Nature” este cea care a scris prima despre faptul că Victor Ponta a plagiat. Articolul nu publică însă şi probele aferente, ci doar trei declaraţii ale unor „specialişti” din ţară: Vlad Perju, Marius Andruh şi Dragoş Paul Aligică, ultimul fiind cunoscut ca fiind mâna dreaptă a lui Valeriu Stoica. Repetăm, publicaţia nu oferă nicio probă în susţinerile ei. Pentru a veni în „ajutorul” celor de la „Nature”, unul dintre cititorii care comentează în subsolul articolul, cel înregistrat cu nick-ul Maica Tereza, scrie că are „dovada” (plagiatului) şi dă următoarea adresă: http://media.tvrinfo.ro/other/201206/oglinda-vp-2003-teza_94614100.pdf
Gestul „samaritean” al „Maicii Tereza” reprezintă însă veriga slabă din întreaga afacere.
„Maica Tereza” publică respectivul link pe 18 iunie, ora 05.12 AM (ante-meridian). Dacă este vorba de ora SUA, atunci postarea a fost făcută în ziua de 18 iunie la ora 12.12 (ora României); dacă este vorba de ora Londrei, atunci ora României este 07.12. Vă rugăm reţineţi aceste ore.
Şi acum vine partea interesantă a „făcăturii”, pentru că despre aşa ceva este vorba. Pe site-ul TVRinfo.ro (cel făcut cu 15.000 de euro de Alexandru Lăzescu şi comandat unei firme din exteriorul SRTv - n.a.) apare informaţia „Victor Ponta, acuzat că şi-a plagiat jumătate din teza de doctorat”, pe 18 iunie la ora 20.38. (Simona Popa, unul dintre editorii site-ului TVR Info, ne-a confirmat marţi că ora trecută pe site este cea a apariţiei – n.a.). Articolul are la bază informaţiile publicate de „Nature”. Articolul de pe TVR Info este însoţit şi de documente care conţin comparaţii între textul lucrărilor lui Ponta şi lucrările autorilor de unde se susţine că s-ar fi inspirat, documente ce apar pe link-ul mai sus prezentat. Aici avem fisura: cum de a putut „Maica Tereza” (o „simplă” cititoare inteligentă) să publice un link cu 8 ore (sau 13 ore) înainte să apară oficial pe site-ul TVR Info.
TVR info pregăteşte documentele cu 24 de ore înaintea apariţiei informaţiei!
Teoretic, documentele privind „dovezile” plagiatului nu puteau apărea pe site-ul TVR Infoînainte ca să existe informaţia că Ponta este acuzat de plagiat. În toată această poveste care pute de la distanţă a lucrătură a serviciilor secrete mai există un semn de întrebare: cum a putut apărea odată cu articolul un set de documente de 155 de pagini. Pentru că atâtea pagini sunt pe link-ul mai sus prezentat. Este ca şi cum un editorialist scrie un comentariu de 10 pagini în 3 minute după consumarea unui eveniment.
Dar dovada cea mai clară că totul a fost o lucrătură nu o reprezintă nici publicarea cu multe ore înainte de apariţia oficială a link-ului de către „Maica Tereza”, ci altceva: am verificat link-ul cu documente şi acesta a fost finalizat pe 17 iunie la orele 19.48. Deci, cu 25 de ore înainte să publice (să preia informaţiile din Nature) documentele cu „probele plagiatului” erau gata făcute la TVR Info şi se aştepta doar semnalul publicării lor pe site. Semnal care a venit peste 25 de ore.
Faţă de acest rol jucat de oamenii de la TVR Info într-un adevărat complot, solicităm demiterea urgentă a întregii conduceri a acestui canal şi a întregii echipe de la site-ul canalului.
Cum s-a rostogolit informaţia în media din România pe 18 iunie
H 20.35 - HotNews (primul comentariu din subsol)
20.35 – agenţia Rador citează B1TV
20.38 – România Liberă (primul comentariu din subsol)
20.47 – EVZ (primul comentariu din subsol)
20.49 – Mediafax
20.57 – NewsIn
Update 1: Victor Ponta nu „valorează” nici măcar 1 dolar
Revista „Nature”, cea care a publicat în premieră acuzaţiile la adresa lui Victor Ponta, nu este una accesibilă oricui. Un abonament anual costă 199 de dolari pentru 51 de ediţii de print sau apariţie electronică. Cine plăteşte acest abonament poate citi integral toate articolele de pe site. Cine nu este abonat plăteşte la „bucată” articolele. Există articole pentru care se plătesc 17 dolari, dar şi articole pentru care se plătesc 32 dolari. Există însă şi excepţii. Rare, dar există. Adică sunt şi articole „la liber”. Ceea ce este foarte interesant este faptul că articolul despre Ponta face parte din categoria „la liber”. Cu alte cuvinte, pentru a citi despre acuzaţiile aduse lui Ponta, cititorii nu trebuie să plătească niciun dolar. Tot la „liber” s-a aflat şi articolul care îl viza pe Ioan Mang. Este foarte interesantă - şi suspectă, totodată - opţiunea revistei de a oferi gratis cititorilor povestea cu Ponta. În schimb, articole vitale, referitoare la tratamentul privind cancerul sau alte boli grave, se pot citi doar contra cost.
Demn de menţionat este însă faptul că articolul referitor la Victor Ponta este menţinut de luni dimineaţă pe poziţia 1 la „most recent articles”. Însă, deşi este le liber, articolul nu a intrat încă în top 45 cele mai citite articole ale lunii. În schimb, în subsol se duce un adevărat război al comentariilor pro sau contra... Băsescu, toţi cititorii sunt români, o mare parte dintre ei stabiliţi în străinătate.
Update 2: Omul negru de la FAZ a „furat startul”
„Frankfurter Allgemeine Zeitung” este al doilea organ media din străinătate care a publicat acuzaţii la adresa lui Victor Ponta. Şi aici nu sunt prezentate probe. Articolul nu citează vreo sursă, ci ne spune de la bun început că „din cercetările FAZ” rezultă că o mare parte a tezei de doctorat a lui Victor Ponta ar avea probleme. Tot în deschidere suntem informaţi că lucrarea lui Ponta a fost coordonată de Adrian Năstase (sic) şi articolul îl pune pe Ponta în rândul a trei importanţi lideri ai UE care au mai plagiat.
Un element interesant: FAZ publică articolul pe 18 iunie la ora 20.02. Deci cu puţine minute înaintea deschiderii „focului” în România. Probabil că editorii s-au grăbit, pentru că revista „Nature” era programată să iasă prima cu informaţiile, ceea ce s-a şi întâmplat, iar FAZ avea doar rolul să întărească afirmaţiile publicaţiei americane.
Karl-Peter Schwarz, prietenul care la nevoie se cunoaşte
Articolul din FAZ, repetăm, publicat fără vreo probă privind plagiatul, este semnat de Karl-Peter Schwarz, care a trimis o corespondenţă din Bucureşti. Foarte interesant. Corespondenţii străini acreditaţi în România află informaţii de care media română nu avea habar. La ora 20.02, ora apariţiei articolului, sau când a fost el scris, nimeni nu auzise de plagiat, iar informaţiile din „Nature” încă nu apăruseră. Deci suntem în faţa unei ciudate coincidenţe. Care coincidenţă nu prea mai este coincidenţă, după ce am verificat şi alte articole scrise de Karl-Peter Schwarz.
În 2007, Karl-Peter Schwarz descria suspendarea preşedintelui român Traian Băsescu ca un „puci parlamentar cu sânge rece şi ascuns”, care vizează inversarea reformelor în justiţie.
Un titlu sugestiv este cel de după demisia lui Emil Boc: „Teatru absurd la Bucureşti”.
Ce spune „omul negru” de la FAZ (schwarz înseamnă în traducere negru – n.a.) citiţi în articolul „Statuie pentru Emil Boc în Frankfurter Allgemeine Zeitung” din Ziua de Cluj.
Nu în ultimă instanţă, foarte multe voci susţin că Karl-Peter Schwarz este un bun amic al Monicăi Macovei.
autori : Lucian Gheorghiu, Răzvan Ciubotaru
PS :Ma abtin de la comentarii .Oricum nu ma mai mira nimic si m-am cam saturat de presedinti jucatori,slugi si cozi de topor .Poate avem si alta treaba....
3 comentarii:
Ma scuzati ca intervin, dar se pare ca nu vedem padurea din cauza copacilor!... ok, e posibil ca TVR INFO sa fi avut documentul pregatit, dar, serios, MAI CONTEAZA???? Despre ce vorbim aici? Despre Primul ministru al Romaniei, care ne falfaie prin fata ochilor niste diplome care il atesta drept mare invatat, iar noi halim tot, fara sa clipim!... Wake up!!!
Eu nu am zis ca nu e plagiat sau ca nu e un lucru rau ,am vrut sa arat ca se merge prea departe.E vorba de un plagiat vechi de 12 ani pe care-l scoti la lumina daca nu te mai lasa sa mergi la Bruxelles .Ce, credeti ca exista monumente de moralitate in Romania ? Este Preseditele unul dintre acestea,ca sa arate primul cu degetul? Mie nu-mi mai place de mult vremea in care traiesc .
scarbos nu este doar plagiatul ci zbaterea ca sa se construiasca spoiala legalitatii lui...
Trimiteți un comentariu