Fructele și legumele de import, pe care le găsim de obicei în supermarketuri, au uneori etichete ce conţin nişte coduri. Se numesc coduri „PLU” şi arată dacă fructul a fost crescut bio, cu îngrăşăminte chimice sau dacă a fost modificat genetic.
Trebuie să ne uităm după nişte stickere, aplicate pe fruct, care conţin câteva cifre. Acestea sunt codurile PLU. Sunt stabilite de Federaţia Internaţională pentru Standardul Produselor şi sunt folosite din anul 1990.
Este vorba despre un cod din patru sau cinci cifre care arată cum a fost crescut produsul respectiv: ecologic, cu pesticide sau dacă a fost modificat genetic. Astfel veţi înţelege şi diferenţa de preţ dintre portocalele organice și cele crescute convenţional, de exemplu, care pot arăta la fel.
Dacă un fruct are codul de pe autocolant format din patru cifre, înseamnă că a fost crescut convenţional, adică s-au folosit îngrăşăminte chimice şi pesticide.
Așadar, codurile PLU din cinci cifre pot începe cu cifra 8 sau cu cifra 9. Cele care încep cu 8 arată faptul că vegetalele respective au fost modificate genetic. De aceea, este indicat să evitaţi astfel de produse.
Dacă, in schimb, codul începe cu cifra 9, înseamnă că producţia a fost cultivată ecologic. Adică puteţi cumpăra cu încredere fructele şi legumele dorite. Acestea au fost crescute natural, fără îngrăşăminte chimice. Singurul dezavantaj este prețul. De obicei sunt mult mai scumpe decât cele crescute cu pesticide.
Trebuie să mai ştiţi că nu toate legumele şi fructele de import au înscris pe etichetă codul PLU. Producătorii sunt obligaţi să îl pună fie pe lotul de alimente, fie pe fiecare bucată în parte.
Dacă, însă, cumpăraţi vegetale de import, din supermarketuri, alegeţi-le pe cele care au codul scris pe autocolant.
Şi mai bine ar fi să le achiziţionaţi din piaţă, dar şi aici se găsesc multe fructe şi legume de import, nu doar autohtone.
Bineînţeles, cele mai sănătoase sunt cele cultivate în grădina proprie ori cele luate de la un producător local în care aveţi încredere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu