OUG 91/2013
aici
Din comunicatul ANAF reiese ca: ,,
noul Cod al Insolventei a
aparut ca o necesitate in viata economica a societatilor in sensul protejarii
intereselor atat a creditorilor, cat si a debitorilor aflati in procedura
insolventei” si este menit sa impiedice deturnarea principiilor Legii
nr. 85/2006 privind reorganizarea societatilor comerciale si transformarea
acesteia in ,,
instrument de ocolire
si chiar de anulare a creantelor inscrise la masa credala.”
In prevederile anterioare , planul de reorganizare permitea
debitorilor de rea-credita sa ajusteze sau chiar sa anuleze creantele
creditorilor,actionind dupa cum urmeaza :
,,1. planul de reorganizare se deruleaza pe o perioada de 3
ani, prevede achitarea tuturor creantelor, insa nu in transe egale, ci
progresive, lasand ca ultima/ultimele transe sa fie cele mai insemnate din
punctul de vedere al cuantumului acestora. Planul insa, nu este dus la bun
sfarsit, odata cu inceperea obligatiei de a plati sume substantiale, debitoarea
solicita intrarea in faliment, sau pur si simplu sisteaza plata transelor, creditorii
fiind astfel obligati sa solicite intrarea in faliment. Dezavantajul unor
astfel de metode este acela ca exista o perioada de timp, de regula aproape de
3 ani de zile, in care creditorii primesc sume nesemnificative, debitoarea
continua sa-si desfasoare activitatea, fara insa a exista posibilitatea
efectiva a reinsertiei acesteia in circuitul economic. Pur si simplu suntem in prezenta
doar a unei amanari a falimentului si care, atrage dupa ea de cele mai multe
ori falimentul si a unor creditori de buna credinta care au finantat
activitatea unui debitor de
rea credinta.