Cum folosim corect î din a şi â din i ?

        Când am decis să fac blogul,nu aveam de gând să scriu despre regulile elementare de gramatică şi ortografie .Întâlnind foarte des greşeli de scriere ,la comentariile şi postările de pe reţelele de socializare,am decis să abordez şi  acest subiect.  Aşa ,ca un ajutor pentru cei care trec pe aici.
     Aşadar, astăzi răspundem la întrebarea : cum folosim corect î din a şi â din i ?.Academia Romană a hotărât că ,,Se va reveni în grafia limbii române la utilizarea lui â în interiorul cuvintelor şi a formei sunt (suntem, sunteţi), în conformitate cu hotãrârile adoptate de Academia Românã înainte de 1948, consecinţă a unui îndelungat proces istoric. Modul de aplicare a hotãrârii de la punctul 1 va fi stabilit de Prezidiul Academiei Române."
În Monitorul Oficial Nr. 59, din 22 martie 1993 sunt publicate, în anexã, Regulile "Sextil Puşcariu" pentru scrierea literelor "â" şi "î".
,,Literele â şi î corespund aceluiaşi sunet, întrebuinţându-se dupã următoarele reguli:

a) î se scrie întotdeauna la începutul şi la sfârşitul nemijlocit al cuvântului: îl îmbrăţişez, împãrat, înger, îşi, îţi, amãrî, coborî, hotãrî, târî, urî ... ;

b) tot cu î scriem şi în corpul cuvintelor, când, prin compunere, î de la mijlocul cuvintelor ajunge medial: neîmpãcat, neîndurat, neînsemnat, preaînălţat, preîntâmpinat. Vom scrie într-însul, dar dânsul;

c) în toate celelalte cazuri se scrie, în corpul cuvintelor, â: bând, când, fãcând, gât, mormânt, râu, român, sfânt, vânt ..."

Literele î și â notează: vocală [î], centrală sau medială, ca loc de articulare (din aceeași serie cu [a] și [ă] și închisă (ca [i] și [u]).Din acest motiv, ele nu pot fi denumite doar prin pronunțarea vocalei [î], ci este necesar — pentru diferențiere — adaosul specific „din i”, respectiv „din a”, ce se referă exclusiv la proveniența literei, nu și a sunetului. Întrucât î este literă curentă, iar â are întrebuințări limitate, în lectura alfabetului (în care â figurează după a, ă, iar î după i) se renunță la precizarea provenienței lui î, fiind suficientă specificarea de la â.
         Folosim î în toate toponimele (nume de localităţi,forme de relief  ) românești: Bîldana, Bârseşti, Câmpulung, Dîmbovița, Mândreşti, Vâlcea,Munţii Bârgăului etc. şi antroponimele (nume de persoană sau poreclă ) : Brînduş și Brîndușa, Mîndră, Pîrvu, Sînziana și nume de familie: Bîrlă, Blîndu, Cîndea, Cîrstoiu, Mîrza, Nagîţ, Pîslaru, Tîmpănaru, Vintu etc.În acest caz ,folosim â doar dacă purtătorii acestor nume ,ţin la scrierea lor cu â .Exemplu :Brâncuşi,Pârvan etc şi în derivatele lor (Brâncuşian)
    De la punctul c) menţionat ,fac excepţie numai derivatele prefixale și compusele de la baze cu î (neînțeles, bineînțeles), nu și formele flexionare sau derivatele sufixale de la baze cu -î (coborâm, coborând; coborâtor etc)
Asadar ,este corect să scrii : în casă  şi incorect ân casă ,ândurare  in loc de  îndurare etc Acestea fiind cele mai frecvente erori .