Ce este SRL-D ?

SRL-D este o întreprindere( Societate cu rãspundere limitatã -link) înfiinţată în cadrul Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microintreprinderilor de către întreprinzătorii tineri,cu vârsta de cel mult 35 de ani, prin care se acordă facilităţi pentru microintreprinderile nou-înfiinţate, conduse de întreprinzători tineri, care desfăşoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată,pe baza OUG nr. 6/2011
Situația în anul 2019
Din păcate, de-a lungul timpului, toate beneficiile enumerate mai sus au fost eliminate sau au devenit prea puțin relevante, întrucât:

❌ Majoritatea taxelor de înmatriculare în Registrul Comerțului au fost eliminate, astfel că tot ce economisești acum la înființarea unui SRL D este suma de 122 Lei.
❌ Scutirea de la plata contribuțiilor sociale nu mai poate fi acordată, întrucât angajatul este acum cel care achită aceste contribuții, nu angajatorul.
❌ Alocația Financiară Nerambursabilă de 10.000 de euro nu se mai acordă, fiind înlocuită de programul Start Up Nation.

Practic, deși încă se mai poate înființa un SRL D, acesta nu mai are niciun beneficiu real. În schimb, restricțiile cu privire la numărul de asociați și de coduri CAEN, precum și obligația preschimbării formei juridice în SRL după trei ani, au rămas valabile. Ceea ce înseamnă că după trei ani, firma va trebui obligatoriu preschimbată din SRL D in SRL, iar asta presupune niște costuri mai mari decât cele de înființare. Astfel, cei 122 Lei “economisiți” inițial vor trebui oricum achitați trei ani mai târziu, la care se adaugă și alte taxe aferente procedurii de schimbare a formei juridice.

In afara obligatiilor stabilite prin actele normative in vigoare, aplicabile oricarui operator economic, microintreprinderea apartinand intreprinzatorului debutant are si urmatoarele obligatii specifice:

 

a) sa notifice in scris cu privire la infiintare oficiului teritorial pentru intreprinderi mici si mijlocii si cooperatie (O.T.I.M.M.C.) in a carui raza de competenta isi are sediul social, in termen de cel mult 30 de zile lucratoare de la inregistrare, in vederea luarii in evidenta;

 

b) sa angajeze cu contract de munca pe durata nedeterminata, cu norma intreaga, si sa mentina in activitate cel putin 2 salariati de la momentul obtinerii facilitatilor prevazute la art. 5 lit. a) si/sau b) pana la pierderea calitatii de microintreprindere apartinand intreprinzatorului debutant in afaceri;

 

c) sa reinvesteasca anual cel putin 50% din profitul realizat in anul fiscal precedent;

 

d) sa depuna la O.T.I.M.M.C. situatiile financiare semestriale si anuale, cu dovada inregistrarii acestora la autoritatile competente, precum si un raport semestrial de progres.


Facilitati  care au disparut


Transmiterea electronica de fisiere pentru casa de marcat.

        Asa cum reiese din prevederile OPANAF 627/2018 fisierele XML cu datele prevazute de legislatia in vigoare (spre exemplu, cele din bonul fiscal, datele din raportul fiscal de inchidere zilnica, informatii referitoare la inchiderea/deschiderea aparatelor etc.) sunt exportate de pe aparatul de marcat electronic fiscal pe un mediu de stocare extern, sunt validate si atasate unui fisier pdf, care este semnat cu certificat digital calificat si se comunica organului fiscal lunar, pana la data de 20 a lunii pentru luna anterioara, prin mijloace electronice de transmitere la distanta.
Mai multe detalii aici ›

Procedura de depunere o gasiti aici

MODIFICAREA OUG nr.111/2010. Indemnizatiile lunare pentru cresterea copilului vor fi MAJORATE in anumite situatii!

A fost publicata in Monitorul Oficial 340 din 3 mai 2019 Legea nr. 89/2019 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, precum si pentru stabilirea unor masuri privind recuperarea debitelor reprezentand indemnizatie pentru cresterea copilului. 

Camera Deputatilor a votat recent favorabil modificarea OUG 111/2010 prin care indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, in cazul in care mamele nasc alt copil in 12 luni de la finalizarea concediului maternal, nu va putea sa fie mai mica decat indemnizatia primita pentru copilul nascut anterior.

Cea mai importanta modificare din OUG 111/2010: 

...citeste mai departe

Registrul special al ONG la ANAF

        Incepand cu 1 aprilie 2019, organizatiile fara scop lucrativ/unitati de cult catre care se face sponsorizarea trebuie sa fie inscrise, la data incheierii contractului, in Registrul entitatilor/unitatilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale(„Registrul”), ce va fi afisat pe site-ul ANAF (conform Legii nr. 30/2019).
       Evident prevederea se refera la firmele (companiile)care vor sa acorde sponsorizari,bursa sau sa faca acte de mecenat .Acestea vor putea beneficia de deducere dim impozitul pe profit sau impozitul pe veniturile microintreprinderilor ,doar in cazul in care ONG-urile vur fi inscrise intr-un registrul special, gestionat de ANAF ce va contine informatii privind entitatea .
      Companiile trebuie sa depuna ,in prealabil, declaratia 107Declaratie informativa privind beneficiarii sponsorizarilor/ mecenatului/ burselor private” pana la urmatoarele termene 
-pana la data de 25 februarie inclusiv a anului urmator, in cazul contribuabililor prevazuti la art. 41, alin. (5), lit. a) si b) din Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal (respectiv organizatii nonprofit, organizatii sindicale, organizatii patronale, precum si contribuabilii care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice si a cartofului, pomicultura si viticultura);
-pana la data de 25 martie inclusiv a anului urmator, in cazul celorlalti contribuabili platitori de impozit pe profit.
        Potrivit  art. 56 alin (11) din Codul fiscal si a instructiunilor de completare a formularului 107 exista o mentiune speciala care limiteaza microintreprinderile in a acorda sponsorizare doar entitatilor non-profit si a unitatilor de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditati cu cel putin un serviciu social licentat. Mentiunea nu este prevazuta la celalalte tipuri de platitori (spre ex., platitorii de impozit pe profit).

Drept si lege .JUS si LEX

          In urma cu multi ani. la A S E am avut un curs de drept care, in prima parte avea notiuni generale de drept,constitutie etc. Doamna profesoara spunea atunci ca magistratii poarta roba  pentru ca actul de justitie,impartirea dreptatii sa aiba prestanta cuvenita ,sa se depersonalizeze,magistratul supunandu -se doar legii . In Romania, insigna judecatorilor contine si balanta si spada, cununa aurie de lauri, dar si Constitutia, pe care sunt inscrise cuvintele „JUS” si „LEX” (drept si lege).

        Simbolurile provin din Antichitate, de la iconografia zeitei Themis, o femeie legata la ochi, avand in maini o balanta si o sabie, care sugereaza independenta si impartialitatea judecatorului in infaptuirea justitiei, si, totodata, ideea de pedeapsa fata de cei care incalca legea. Prin tot ce vad ca fac magistratii,in ultimele saptamani sapa adanc in increderea in justitie. Despre simboluri si prestanta,ce sa mai vorbim.Unii protesteaza pe trepte,desi nu au voie s-o faca,altii publica scrisori de delimitare fata de actiunile de protest . Noi,nu mai intelegem nimic... Oare cine are dreptate ?!. Mai stiu oare magistratii care e menirea lor ?.

Protestul, practicat de profesionisti ?

        Intrebarea asta imi vine in minte dupa ce ,mai multe zile la rand ,am citit in presa online (ce sa-i faci daca aia scrisa pe hartie e tot mai putina ?),titluri de genul ,,protestatarul cutare a zis" sau a reactionat sau a facut etc. M-am uitat in clasificarea  ocupatiilor din Romania si n-am gasit profesia sau ocupatia de protestatar.Pe cea de scriitor am gasit-o alaturi de cea de ziarist in grupa 264. Profesionistii care au ocupatia de ziarist sunt,din pacate,tot mai putini .

        E firesc sa nu existe ocupatia de protestar .Radacina acestui cuvant vine de la substantivul neutru protest sau de la verbul a protesta care inseamna ,conform DEX,, A manifesta o impotrivire energica si fatisa fata de ceva, a-si exprima dezaprobarea impotriva unui fapt, a unei hotarari, a unei masuri etc. considerate nejuste. ♦ A contesta." Daca acesta actiune devine o ocupatie permanenta si remunerata,isi pierde sensul si menirea .Protestatarul nu mai este omul nemultumit ci e omul care desfasoara actuinea de a protesta,in scopul primirii unor foloase. Actiunea sa nu mai este credibila,isi pastreaza forma,dar isi pierde fondul.

OUG114/2018 si modificari ale codului fiscal

Având în vedere obiectivul asumat prin Programul de guvernare de realizare a unei creșteri economice inteligente, sustenabile și inclusive bazată pe o forță de muncă calificată și retribuită conform calificării,ținând cont că dezvoltarea economică nu este la același nivel în toate județele, decalajele între județe fiind în continuare semnificative, ceea ce necesită o realocare a fondurilor publice disponibile către județe și localități cu potențial financiar mai redus,având în vedere potențialul turistic semnificativ al României, atât în scop recreativ, cât și balnear,luând în considerare prevederile Programului de guvernare cu privire la dezvoltarea activității și capacității unităților turistice cu scopul creșterii eficienței utilizării resurselor naturale specifice zonelor în care sunt plasate,ținând cont că se urmărește sporirea valorificării potențialului balnear prin aplicarea mijloacelor de promovare a factorilor naturali de cură utilizați inclusiv prin reabilitarea/dezvoltarea infrastructurii existente în stațiunile balneare,având în vedere:– prevederile Programului de Guvernare referitoare la construirea unui număr de 2.500 de creșe și/sau grădinițe;– necesitatea încurajării natalității, prin asigurarea de condiții normale de îngrijire pentru copii;– necesitatea de a introduce un program prelungit și pe tot parcursul anului calendaristic în cadrul creșelor și/sau grădinițelor;– îndeplinirea rolului social al statului, prin asigurarea condițiilor normale de dezvoltare armonioasă a copiilor;– insuficiența de spații și dotare pentru desfășurarea învățământului preșcolar, serviciul public de interes general și domeniul prioritar pentru dezvoltarea economico-socială,luând în considerare prevederile Programului de guvernare 2018-2020 referitoare la adoptarea în anul 2019 a unor măsuri privind majorarea valorii punctului de pensie pentru pensionarii sistemului public de pensii, majorarea indemnizației sociale pentru pensionari,având în vedere că la fundamentarea strategiei fiscal bugetare pe perioada 2019-2021, a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 este necesar ca aceste măsuri să fie aprobate prin acte normative,luând în considerare că măsurile de protecție socială propuse au consecințe pozitive pentru beneficiarii sistemului public de pensii din România și sunt menite să vină în sprijinul populației, atât prin majorarea unor drepturi sociale acordate, cât și prin menținerea unora, fără a periclita bunăstarea socială a acestora....cititi tot documentul la wwwlegislstie.just.roTABEL COMPARATIV MODIFICARI COD FISCAL contabilul.manager.ro

Registrul de evidenta al zilierilor.Modificari la legea 52/2011

Update 23.01.2019 Prin OUG 114/2018 se restrange domeniile care pot folosi zilieri.
 a) agricultura, vanatoare si servicii anexe;
   b) silvicultura, cu exceptia exploatarilor forestiere;
   c) pescuit si acvacultura

Citeste toate modificarile  pe legislatiamuncii.manager.ro

Update: modificari aduse de legea nr. 18/2014.In vigoare incepand cu data de 17.06.2014. Citeste aici
Articolul 1 se modifica:
"ART.1
(1) In intelesul prezentei legi, urmatorii termeni se definesc dupa cum urmeaza:
a) zilier - persoana fizica, [cetatean roman sau strain], ce are capacitate de munca si care desfasoara activitati necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar, contra unei remuneratii;
b) beneficiar de lucrari, denumit in continuare beneficiar - persoana juridica, persoana fizica autorizata, intreprinderea individuala, intreprinderea familiala, pentru care zilierul desfasoara activitati necalificate cu caracter ocazional;
c) registrul de evidenta a zilierilor, denumit in continuare Registru - registru cu regim special, intocmit de catre beneficiar pentru a tine evidenta zilnica  a zilierilor;
[d) activitati cu caracter ocazional - activitatile care se desfasoara in mod intamplator, sporadic sau accidental, care nu au caracter permanent.
(2) Pot desfasura activitati necalificate cu caracter ocazional si cetatenii altor state sau apatrizii care au domiciliul sau, dupa caz, resedinta in Romania, in conditiile legislatiei romane.
(3) Institutiile publice nu au calitatea de beneficiari in sensul prevazut de prezenta lege, cu exceptia serviciilor de gospodarie comunala gestionate direct de consiliile locale, cum ar fi: sere, spatii verzi si gradini zoologice.Tabel comparativ modificari aici
Persoanele care lucrează cu zilieri sunt obligate la plata unui impozit de 16%, calculat la remuneraţia brută acordată persoanelor care prestează activităţi cu caracter ocazional în folosul lor, în caz contrar riscând amenzi de până la 20.000 lei.

       Legea 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 276 din 20.04.2011, iar Normele metodologice de aplicare a Legii 52/2011 au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 300 din 02.05.2011
Zilierii pot exercita activităţi în: agricultură, vânătoare şi pescuit, silvicultură, exploatări forestiere, piscicultură şi acvacultură, pomicultură şi viticultură, apicultură, zootehnie, spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, publicitate, activităţi care au caracter cultural, manipulări de mărfuri, activităţi de întreţinere şi curăţenie.
 Angajatorii ,persoane fizice sau juridice care apelează la zilieri trebuie să întocmească un REGISTRU DE

Recursul compensatoriu e o falsa problema .

    Legea nr. 169/2017 acorda dreptului detinutului de a cere liberarea conditionata ,mai repede decat avea dreptul ,daca indeplineste conditiile art.99-106 cod penal .
  Spun ca e o falsa problema,vazand ce se discuta in spatiul public .Plecand de la cazul de la Medias ,s-a creat o adevarata campanie anti-recurs compensatoriu . Ar trebui sa ne oripileze fapta in sine si sa ne intrebam de ce societatea nu e capabila sa impiedice recidiva unui infractor , nu sa aratam cu degetul spre  vinovatii care convin unora sau altora ,sau sa creditam ideea ca toti criminalii vor umbla liberi pe strada.
Recursul compensatoriu este o masura menita sa evite amendarea Romaniei ,de catre CEDO,pentru conditiile improprii din penitenciare.

Plafoane fiscale valabile in anul 2019.

Va prezentam in randurile urmatoare cele 7 plafoane fiscale actualizate in functie de cursul valutar de la data de 31.12.2018, ce au intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2019.

Cursul valutar publicat la data de 31 decembrie 2018 este: 4.6639 lei/euro.
cititi tot pe www.fiscalitatea.ro

HG937/2018 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat în plata

        In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 164 alin. (1) si (1^1) din Legea
nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
ART. 1
(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2019, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata,
prevazut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare, se stabileste in bani, fara a include sporuri si alte adaosuri, la suma de
2.080 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 167,333 ore pe luna, reprezentand
12,43 lei/ora.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), incepand cu data de 1 ianuarie 2019, pentru
personalul incadrat pe functii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime in
munca de cel putin un an in domeniul studiilor superioare, salariul de baza minim brut pe tara
garantat in plata, fara a include sporuri si alte adaosuri, se majoreaza de la 2.080 lei la 2.350 lei
lunar, pentru un program normal de lucru de 167,333 ore in medie pe luna, reprezentand 14,044
lei/ora.
Documentul integral ANAF
        Modificarea in REVISAL a salariului minim brut trebuie facuta in termen de 20 zile lucratoare de la data de 1 ianuarie 2019.

Cum se depune declaratia A 4200 ?

        Aceasta este aplicatie pt. validarea fisierului XML creat de aparatele de marcat electronice fiscale, continand registrul rapoartelor Z si bonurilor fiscale pentru perioada de raportare curenta, prevazut in sectiunea II.12 din anexa nr. 2 la OPANAF nr. 146/2018. - publicat in data de 10.09.2018. DUKIntegrator este un program pus la dispozitie de ANAF pt. validarea fisierelor mentionate mai sus, impachetarea lor intr-un document PDF si semnarea electronica a documentului, in vederea depunerii lui pe portalul e-guvernare. Acest program este utilizat din 2011 pt. depunerea tuturor declaratiilor electronice ale ANAF. In continuare dam cateva indicatii de folosire a DUKIntegrator,avand in vedere particularitatile declaratiilor A4200, A4201, A4202 si A4203.

modificare legii asociatiilor de proprietari

Noua Lege a Asociatiilor de Proprietari a fost publicata luni, in Monitorul Oficial si vine cu reguli mai stricte. Legea 196/2018, privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari si administrarea condominiilor, are rolul de a inlocui Legea 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari.

Proprietarii de firme stabilite in apartamente trebuie sa se informeze in privinta noilor reguli pentru ca pot risca amezi de pana la 10.000 lei. 

OUG 3/2018 rivind unele măsuri fiscal-bugetare

Modificarea Codului Fiscal privind salariile part-time, CASS persoane scutite de impozit, șomeri – OUG 3/2018



În anul 2018, următoarele persoane vor datora o contribuție de asigurări sociale de sănătate diferențiată față de CASS standard:
  • persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor în baza contractelor individuale de muncă sau a actelor de detaşare, aflate în derulare la data de 31 decembrie 2017, scutite de la plata impozitului pe venit potrivit art. 60 din Codul fiscal , și al căror salariu brut lunar este majorat cu cel puţin 20% faţă de nivelul celui din luna decembrie 2017, în perioada de aplicare a prezentului articol,
  • persoanele fizice prevăzute la art. 168 alin. (2) şi (4) din Codul fiscal (persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidența legislației europene aplicabile și persoanele fizice care își desfășoară activitatea în România și obțin venituri sub formă de salarii de la angajatori care nu au sediu social, sediu permanent sau reprezentanță în România).

Procedura de înregistrare în contabilitate a concediilor medicale 2018

        Baza de calcul a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă = media  veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute pe ţara lunar. Dacă în perioada luată în calcul ,salariatul a beneficiat de concediu şi indemnizaţie ,baza de calcul se compune din indemnizaţia de incapacitate temporară de muncă.

Noile obligatii fiscale ptr activitati independente in 2018

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 79/2017, publicată în Monitorul Oficial nr.885/10.11.2017, au fost aduse modificări veniturilor din activităţi independente în ceea ce priveşte impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, astfel :
- la cheltuielile deductibile integral la calculul venitului net anual din activităţi independente, se adaugă CAS plătită la sistemul propriu de asigurări sociale.
-la cheltuielile deductibile limitat la calculul venitului net anual din activităţi independente, se reformulează/se modifică contribuţiile sociale obligatorii care sunt considerate cheltuieli deductibile limitat, astfel :
= contribuţiile sociale obligatorii datorate în calitate de angajatori ( se vor regăsi aici următoarele contribuţii sociale : contribuţia asiguratorie pentru muncă 2,25%, CAS datorată de angajator în cotă de 4% sau 8% în funcţie de condiţiile deosebite de muncă sau condiţiile speciale de muncă)  = CAS datorată de contribuabil. 
-se reduce cota de impozitare a venitului din activităţi independente ( inclusiv în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală cu reţinere la sursă, cu impunere finală) de la 16% la 10% .  (Art. 73 alin. 2, art. 123 alin. 1 din Codul fiscal)
-se modifică baza lunară de calcul a CAS : o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia.

Citeste tot articolul la  sursa :codfiscal.net

Modificări privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor începând cu 1 ianuarie 2018

Modificări privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor începând cu 1 ianuarie 2018


S-a majorat plafonul până la care persoanele juridice române sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, de la 500.000 € la 1.000.000 €.

Acest regim de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor va fi aplicat de la 1 ianuarie 2018 şi de către companiile care desfăşoară activităţi în următoarele domenii, dacă veniturile realizate la finele anului 2017 sunt mai mici de 1.000.000 €, respectiv:
- în domeniul bancar;
- în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;
- desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc;
- desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere şi gazelor naturale.
citi tot articolul la contabititate.consultanti.ro

Ce contributii platim de la1 ianuarie 2018 ?

Lista contributii sociale si modificari de la 1 ianuarie 2018

ANAF informeaza cu privire la publicarea Ordonantei de urgenta nr. 79 din noiembrie 2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Incepand cu 1 ianuarie 2018 prevederile referitoare la Contributiile sociale se modifica dupa cum urmeaza:
CONTRIBUTIA DE ASIGURARI SOCIALE (CAS)
- Cotele de contributii de asigurari sociale si persoanele obligate la plata acestora se modifica, astfel:
a) 25 % datorata de catre persoanele fizice care au calitatea de angajati sau pentru care exista obligatia platii contributiei de asigurari sociale;
b) 4 % datorata in cazul conditiilor deosebite de munca astfel cum sunt prevazute in Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, de catre persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;
c) 8 % datorata in cazul conditiilor speciale de munca astfel cum sunt prevazute in Legea nr. 263/2010, de catre ... 

Cititi articolul integral aici