Despre munca la domiciliu.

        Articolele 105,106,107 din Codul Muncii reglementează această categorie de raporturi de muncă . Conform acestor prevederi legale ,definirea ,drepturile şi obligaţiile acestor salariaţi sunt următoarele :
         Sunt consideraţi salariaţi cu muncă la domiciliu acei salariaţi care îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuţiile specifice funcţiei pe care o deţin.
Drepturile celor ce lucrează acasă sunt:
(1) În vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariaţii cu muncă la domiciliu îşi stabilesc singuri programul de lucru.
(2) Salariatul cu muncă la domiciliu se bucură de toate drepturile recunoscute prin lege şi prin contractele colective de muncă aplicabile salariaţilor al căror loc de muncă este la sediul angajatorului.
Drepturile angajatorului sunt :
(1) Angajatorul este în drept să verifice activitatea salariatului cu muncă la domiciliu, în condiţiile stabilite prin contractul individual de muncă, conform programului cadru şi modalităţii concrete de realizare a controlului,stabilite expres în contractul individual de muncă încheiat între cele două părţi (art.105 alin 2 coroborat cu art 106 alin. 2 lit. b)
       Obligaţiile angajatoruliui sunt aceleaşi care le revin prin lege tuturor ,adugandu-se obligaţia de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime şi materialelor pe care le utilizează în activitate, precum şi al produselor finite pe care le realizează.
       Obligaţiile celor ce lucrează la domiciliu sunt cele prevăzute prin lege pentru toţi salariaţii . Prin contractele colective de muncă se pot stabili şi alte condiţii specifice privind muncă la domiciliu,cf art 107 alin 2 .
        În codul muncii se prevede clar că angajările se fac doar pe baza contractului individual de muncă,în formă scrisă,având în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (2), următoarele:
a) precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu;
b) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său şi modalitatea concretă de realizare a controlului.

Se apropie termenul

Pentru urmatoarele declaratii :
-25 iulie 2011 -formular 100 -declaratia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat,cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie/trimestrului II 2011.Şi pentru firmele suspendste sau fără activitate.Se completează cu valoarea zero
-25 iulie 2011 -formular 112, declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidentă nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, pentru obligaţiile aferente lunii iunie 2011.Termenul de depunere la ghişeu s-a prelungit până la 25 iulie .
-25 iulie 2011 -formular 300,decont tva, cu termen lunar/trimestrial/semestrial, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie/trimestrului II/semestrului I 2011. Şi pentru firmele suspendste sau fără activitate.Se completează cu valoarea zero .
-25 iulie 2011 - formular 301,decontul special de TVA  pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153 indice 1 din Codul Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125 indice 1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plată TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile.
-25 iulie 2011 -formular 104 pentru asocierile fără personalitate juridică constituite între contribuabili (persoane juridice străine cu persoane fizice nerezidente pentru activităţi din România; persoane fizice rezidente asociate cu persoane fizice române pentru activităţi din România şi străinătate), pentru trimestrul II 2011.
-25 iulie 2011 -formular 394,declaraţie informativă privind livrările, prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, semestrul I.Firmele fără activitate sau suspendate nu depun .
-25 iulie 2011  -formular 208,pentru notarii publici ,declaraţie informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, semestrul I.
-25 iulie 2011 - formular 225, declaraţie privind stabilirea impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil pentru câştigurile obţinute din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise,pentru semestrul II 2011.
-25 iulie 2011  -formular 224,declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie 2011
Toate formularele se casesc la adresa www.anaf.ro 

O poveste uimitoare

    Uimitorul bărbat care a trăit 250 de ani"
    Autor: MARIA TIMUC

    Acesta a fost titlul unui articol apărut în New York Times la data de 6 mai 1933, când ziarul anunţa moartea lui Li Ching Zuen, un vindecător chinez, născut în anul 1677. Documentele vremii atestau că guvernul chinez l-a felicitat cu ocazia împlinirii vârstei de 150 de ani, iar apoi la 200 de ani. "În momentul morţii sale arăta ca un bărbat de 50 de ani", aşa cum dovedeşte şi o fotografie făcută în anul 1927. "Vindecătorul acesta s-a alăturat armatei chineze la vârsta de 71 de ani ca instructor de arte marţiale şi consultant tactic", spune Susan Shumsky în cartea cu titlul "Ascensiunea - comuniunea cu maeştrii nemuritori şi cu fiinţele de lumină"(Ed. For You). Aceeaşi sursă citează descrierea uimitorului bărbat, făcută de generalul Yang Shen într-un raport militar, intitulat "O relatare reală referitoare la un bătrân în vârstă de 250 de ani, purtător de noroc": "Se poate deplasa foarte rapid prin munţi, deşi are aproape 250 de ani.(...) La o singură masă consumă trei farfurii de orez, pui şi alte tipuri de carne". Secretul vieţii lungi, descris chiar de Li Ching Zuen, este acesta; "Omul trebuie să aibă inima liniştită, să rămână la fel de calm ca o broască ţestoasă, să meargă la fel de sprinţar ca un porumbel şi să doarmă la fel de adânc ca un câine".

Vor scadea doanzile la creditele in lei ?

       Îmi pun această întrebare,întrucât Guvernatorul BNR,Mugur Isărescu a declarat la un seminar pe tema inflaţiei:""Mă aştept că dobânzile la credite în lei, atât pentru populaţie, cât şi pentru companii, să scadă spre nivelul nostru în perioada următoare, dacă vor avea încredere",declaraţie preluată de Mediafax.
        El a arătat că băncile comerciale menţin dobânzile la lei pe piaţa monetară la un nivel dublu faţă de raţă de politică monetară, care în prezent se situează la 6,25%, din cauză  că băncile nu au avut încredere în trecerea impasului cu inflaţia ridicată. Pe de-o parte, pentru că nu au avut încredere în trecerea acestui impas cu inflaţia şi,pe de altă parte,pentru că nu avem încă o piaţă care să se lege foarte bine, iar bancherii se fragmentează între dânşii
     

Ghidul fiscal AP

1.Înregistrarea fiscală
 
            1.1.Depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală
Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal are obligaţia să se înregistreze fiscal primind un cod de identificare fiscală.
În cazul asociaţiilor de proprietari, constituite potrivit Legii nr. 230/ 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, codul de identificare fiscală va fi codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În vederea atribuirii codului de înregistrare fiscală şi eliberării certificatului de înregistrare fiscală, asociaţiile de proprietari au obligaţia să depună la organul fiscal competent formularul 010 „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice,  asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică”.
Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la data înfiinţării, potrivit legii, a asocierii.
Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoştinţă organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin depunerea declaraţiei de menţiuni, completând acelaşi formular 010, dar bifând căsuţa corespunzătoare menţiunilor.

            1.2.Eliberarea certificatului de înregistrare fiscală
            Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală, organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiei. În certificatul de înregistrare fiscală este înscris codul de identificare fiscală, ce va fi menţionat de asociaţie în cadrul documentelor elaborate.
Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.
La încetarea condiţiilor care au generat înregistrarea fiscală, asociaţia are obligaţia de a preda organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală, odată cu depunerea declaraţiei de menţiuni.
 
            1.3.Obligaţia înscrierii codului de identificare fiscală pe documente
Asociaţiile de proprietari au obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise codul de identificare fiscală propriu.

            2.Conducerea evidenţelor fiscale
 
În vederea stabilirii stării de fapt şi a obligaţiilor fiscale de plată, asociaţiile de proprietari sunt obligate să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare. Evidenţele sunt ţinute în limba română şi în moneda naţională.
Asociaţiile de proprietari au obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţe impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat, precum şi obligaţia  de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă.
Evidenţele vor fi păstrate la domiciliul fiscal al asociaţiei, inclusiv pe suport electronic, sau pot fi încredinţate spre păstrare unei societăţi autorizate, potrivit legii, să presteze servicii de arhivare.
Pentru exerciţiul financiar în curs evidenţele se păstrează  la domiciliul fiscal al contribuabililor.
            În cazul în care evidenţele contabile/fiscale  sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic, asociaţia este obligată să păstreze şi să prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.
Asociaţiile de proprietari sunt obligate să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate aferente activităţilor economice desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege.
Asociaţiile de proprietari sunt obligate să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente primare şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege, achiziţionate numai de la unităţile stabilite prin normele legale în vigoare, şi să completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operaţiunilor înregistrate.
Organul fiscal poate lua în considerare orice evidenţe relevante pentru impunere ţinute de contribuabil 
citeste mai mult

Despre contractul de munca ,de la ITM

Prin noul cod al muncii:
- se instituie obligaţia încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă ca o cerinţă ad validitatem (pentru validitate are înţelesul ca o condiţie de formă a unui act juridic este prevăzută de lege pentru însăşi validitatea actului)

- dreptul angajatorului de a stabili obiectivele de performanţă individuală şi obligaţia corelativă a acestuia de a informa salariatul cu privire la criteriile de evaluare a activităţii profesionale;
- obligaţia legală expresă a angajatorului de a informa salariatul cu privire la fişa postului;
- perioada de probă vă putea avea o durată de maximum 90 de zile calendaristice în cazul funcţiilor de execuţie şi 120 de zile calendaristice pentru funcţii de conducere, iar perioada maximă în care se pot face angajări succesive de probă este de 12 luni;
- pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior, primele 6 luni de la debutul în profesie se consideră perioadă de stagiu ;
- pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia;
- delegarea salariatului va putea fi dispusă pentru perioade succesive de maximum 60 de zile,
- după consultări cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, angajatorul confruntat cu reducerea temporară a activităţii va putea, în anumite condiţii, reduce programul de lucru de la 5 la 4 zile, cu reducerea corespunzătoare a salariului;
- perioada de preaviz este de 20 de zile lucrătoare în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului;
- termenul de preaviz în cazul demisiei este de 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie şi 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de conducere, sau conform clauzelor din contractul individual de muncă dacă s-a negociat altfel;

Inscrierea unei firme la ITM.Documente necesare.

        Pentru înregistrarea contractelor individuale de muncă la I.T.M.Bucureşti angajatorii   se vor adresa şefului de birou al sectorului în raza căruia se află sediul social al societăţii, prezentând un biblioraft care să cuprindă următoarele documente:
-actele constitutive ale societăţii ( certificatul de înregistrare, actul constitutiv şi cererea de înscriere de mentiuni- după caz, hotărârea judecătorească) în copie şi în original;
*actele originale se vor restitui după verificare;
-contractul individual de muncă încheiat în trei(doua) exemplare care trebuie să conţină cel puţin clauzele minime prevăzute de modelul-cadru al contractului individual de muncă aprobat prin Ordinul M.M.S.S.
-carnetul de muncă al salariatului care urmează a fi încadrat în muncă;(nu mai este cazul )

Comunicat ITM

        Începând cu 14.06.2011 este activă linia telefonică gratuită pentru sesizări privind munca fără forme legale.Numărul de telefon este:  0800868622 apelabil doar din reţelele fixe de telefonie.Serviciul funcţionează de luni până vineri între orele 8.30- 16-30.Comunicatul ITM poate fi consultat aici
         Tot ITM anunţă că puteţi plăti comisionul datorat ITM în contul RO92TREZ7045032XXX008162,deschis la Trezoreria Statului Sector 4 Bucureşti

Schimbarea administratorului firmei,formalitati

        Schimbarea administratorului unei firme se înregistrează la Registrul Comerţului şi presupune următoarele etape :
1.Întrunirea AGA care elaborează Hotărârea prin care se înlocuieşte administratorul.E suficientă decizia, în cazul asociatului unic .
2.Modificarea actului constitutiv al societăţii (statut)la articolul privind administratorul,prin act adiţional,autentificat la notariat.
        Apoi, la ONRC,se depun următoarele documente :
a) Cerere de înregistrare (original);-site ONRC
b) Actul modificator al actului constitutiv: hotărârea adunării generale a asociaţilor / decizia asociatului unic sau actul adiţional la actul constitutiv) (original);
c) Actul constitutiv actualizat(autentificat)
d) Declaraţiile date pe proprie răspundere de către noul administrator din care să rezulte că acceptă numirea şi că îndeplineşte condiţiile legale pentru deţinerea acestei calităţi (original);
e) Actele de identitate ale noului administrator (copie certificată);
f) Certificatele de cazier fiscal. Acesta se obţine de către Reg .Comerţului care taxează acest serviciu ,primind de la ANAF formatul electronic al cazierului .
g)Specimenul de semnătură ale administratorului care se dă la registrul comerţului în faţa unei persoane competente - director, persoana desemnată, alt funcţionar căruia i s-a delegat această atribuţie – gratuit, pe un formular tipizat, sau în formă autentică la notar

Despre bac ,cu un zambet

La un BAC se prezintă elevi cu diferite pregătiri. Intră primul foarte pregătit şi iese radios: - Cum a fost? îl întreabă ceilalţi. - E… ca între profesori… - Adică…? - Ei întrebau, eu răspundeam, ne completam… Intră al doilea şi la ieşire aceeaşi întrebare: - Cum a fost? - Ca de la profesori la elev… ei întrebau, eu răspundeam, mă mai ajutau ei… Intră al treilea… şi la ieşire: - Cum a fost? - E… cum să fie… ca între popi… - Cum aşa? - Păi ei întrebau, eu îmi făceam cruce, eu răspundeam, îşi făceau ei cruce.


La examenul oral la BAC un elev ia un bilet – nu ştie. Ia altul – iarăşi nu ştie. Al treilea – de asemenea…Şi aşa al patrulea, al cincilea… Profesorul îl opreşte şi îi dă notă “5?. Ceilalţi elevi se revoltă: - Pentru ce? - Cum pentru ce? După cum caută, înseamnă ca ştie ceva…