Valoare tichet masă

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697/01.10.2011, a fost publicat Ordinul ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 2.205/2011 privind stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masă pentru semestrul II al anului 2011.

Astfel, pentru semestrul II al anului 2011, începând cu luna octombrie a.c., valoarea nominală a unui tichet de masă este de 9 lei.

În acelaşi timp, începând cu luna octombrie a.c., valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 370 lei.

Noul cod civil

Legea Nr. 287/2009*) privind Codul civil a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 505, din 15 iulie 2011.

TITLUL PRELIMINAR
Despre legea civilă**)
_
*) Republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.
Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011.
**) Dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar sunt cuprinse în art. 8 din Legea nr. 71/2011.

_
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Izvoarele dreptului civil
Art. 1. — (1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.
(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.
(3) În materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.
(4) Numai uzanţele conforme ordinii publice şi bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept.
(5) Partea interesată trebuie să facă dovadă existenţei şi a conţinutului uzanţelor.
Uzanţele publicate în culegeri elaborate de către entităţile sau organismele autorizate în domeniu se prezumă că există, până la proba contrară.
(6) În sensul prezentului cod, prin uzanţe se înţelege obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale.
Codul inteegral aici

Cum detectam fructele modificate genetic ?

Orice etichetă are între 4-5 cifre:
 
-  dacă produsul are 4 cifre (de ex. 4021) înseamnă că a fost crescut într-un mediu normal, însă nu BIO. Produsul însă NU a fost  modificat genetic.
 -  dacă produsul are 5 cifre iar prima cifră începe cu 9 (de ex. 96584) înseamnă că este BIO.
 -  dacă produsul este format din 5 cifre iar prima cifră este 8 (de ex. 86584) înseamnă că acesta a fost modificat genetic.
  Aşadar ţineţi minte aceste amănunte atunci când cumpăraţi fructe sau legume din hypermarket:
NU cumpăraţi produse cu cod de cinci cifre, din care prima cifră este 8. 
  Aveţi grijă de sănătatea voastră - de voi depinde!

Banc

Un bătrânel avea impresia că băbuţa lui nu prea mai aude şi se gândeşte să o testeze.
Merge într-un colt al camerei şi spune: - Auzi?
Bătrânica nici o reacţie.
Mai face bătrânelul doi paşi şi spune iar : - Auzi?
Bătrânica iar fără reacţie.
Se duce bătrânelul lângă ea şi spune: - Auzi?
La care bătrânica :
- Pentru a treia oara îţi spun: DAA!

Programul Prima casă 4 a frânat brusc

Programul Prima casă 4 a frânat brusc: numărul solicitanţilor s-a redus cu 26,4% în 2011.
Prin ultima variantă a programului au fost acordate 4.170 de garanţii, aproximativ 1.319 pe lună, în valoare totală de 160 mil. euro. Anul trecut, media beneficiarilor de credite cu garanţie de stat a fost de 1.918/lună Programului social „Prima casă” începe să piardă din viteză, ultima variantă a acestei facilităţi manifestând o diminuare a numărului de garanţii aprobate lunar de 26,4%, de la o medie de 1.918 dosare pe lună în 2010, la 1.319 în 2011 („Prima casă 4”), potrivit calculelor „Fin.ro”, bazate pe datele publice ale instituţiilor implicate în program.
Citeste mai mult

Parola veche revisal nu mai e valabilă?

      Pentru depunerea Revisal în varianta nouă,cf HG 500/2011, trebuie să mergeţi la ghişeu să depuneţi fişierul .rvs şi să solicitaţi o nouă parolă care să fie valabilă pentru portalul aferent HG500, folosit la depunerea on line. Nota mea :rvs - este un fişier .xml comprimat şi codificat. Fişierul .rvs generat conţine registrul integral din momentul generării, respectiv toţi salariaţii şi contractele acestora. Astfel, cu ocazia fiecărei transmiteri a registrului conform cu HG 500/2011 se vor transmite toţi salariaţii sin contractele în stare curentă, care include toate modificările până în acel moment.
- Angajatorii care folosesc aplicaţii non-REVISAL trebuie să genereze fişiere de tip “.rvs” folosind opţiunea „Validare Registru Non-Revisal” din aplicaţia REVISAL 5.0.6.

    Să vedeţi acum cozi, după ce inspectorii sunt pe teren . Termenul lmită este 31 octombrie 2011.
mai multe aici
up-date 04.10.2011 :În urma depunerii, veţi obţine un cod de încărcare de forma "20110930_37_0_28494141_653083537". Cu acest cod de încărcare, copia după cui/cif/cnp angajator şi cererea de eliberare cont nou vă veţi prezenta  la ghişeul ITM pentru eliberarea conturilor/parolelor.
         Menţionăm că în momentul generării conturilor/parolelor, nu se mai transmite un mail de activare, astfel contul trebuie să fie funcţional instant după eliberarea parolei la ITM.
 

Formular 010 nou ,proiect de modificare

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a publicat în dezbatere publică un proiect de ordin prin care modifică declaraţia 010. Formularul va conţine rubrici noi care să dea posibilitatea firmelor înfiinţate în cursul anului de a opta pentru depunerea trimestrială a declaraţiei fiscale unice.
Citeste mai mult

Firmele vor fi amendate daca nu angajeaza persoane cu dizabilitati

 O nouă modificare a legislaţiei muncii obligă toate companiile cu mai mult de 50 de angajaţi să încadreze 4% din salariaţi dintre persoanele cu dizabilităţi. Nerespectarea acestei reglementări atrage plată unei amenzi destul de usturătoare egală cu echivalentul salariilor minime pe care le-ar plăti în situaţia în care ar avea aceşti angajaţi.
Citeste mai mult

Declaratia 390 vies se depune pana la 25 ale lunii

Noile reglementari privind Declaratia recapitulativa privind livrarile/ achizitiile/ prestarile intracomunitare - 390 VIES  sunt cuprinse in OG 29/2011 si OG 30/2011, actele normative care au modificat Codul de procedura fiscala si, respectiv, Codul fiscal.

Noul termen de depunere pentru 390 VIES

Potrivit OG 30/2011, declaratia recapitulativa 390 VIES trebuie depusa pana la data de 25, inclusiv, a lunii urmatoare lunii calendaristice in care ia nastere exigibilitatea TVA . Pana acum, termenul era in data de 15 a lunii.

Cont 461"Debitori diversi"

Cont 461 este un cont de activ prin care se ţine evidenţa debitorilor proveniţi din pagube materiale provocate de terţi ,dar şi alte creanţe legate de existenţa unor titluri executorii şi altor creanţe .

În debit   se  înregistrează :
-valoarea bunurilor sau mărfurilor sau producţiei în curs de execuţie constatate lipsă sau deteriorate imputabile terţilor  ( 758,4427)
-valoarea titlurilor de plasament (acţiuni,alte titluri ) cedate ( 764,502,508)
- preţul de vânzare al imobilizărilor cedate ( 758,4427)
-valoarea debitelor reactivate  (754)

Bancurile zilei

Bunica era pe patul de moarte, îşi cheamă nepotul la căpătâiul ei şi spune:
- Nepoate, vreau ca tu să moşteneşti averea mea. Vila, fermă, herghelia de cai, tractorul şi toate animalele de casă plus cele 22 de milioane, toate vor fi ale tale.
- Wowww! exclamă nepotul. Mulţumesc bunico, nu ştiam că ai aşa o avere. Unde este fermă despre care vorbeşti?
Bunica răspunde, dându-şi ultima suflare:
- Pe Facebook...

Ceauşescu reloaded ...

        De câteva zile ,canalele de ştiri  binecunoscute se întrec în reportaje şi dezvăluiri despre dictator şi familia sa .Mă întreb : o fi românul aşa de interesat de subiect ? Sau ne pregătesc încetul cu încetul pentru drumul înapoi ?  Ori  o fi o chestie "cool " pentru cei cu vârsta până-n 30 de ani .
        Eu, ca trăitor în acele timpuri ,sunt cuprins de frisoane când îi văd acum din nou .Noroc cu telecomanda că m-ajută să schimb repede canalul TV. 
      Cred  că România a devenit,probabil ,ţara unde nu se întâmplă nimic important sau,mă rog ,nu suficient de important ca să facă audienţă posturilor " de nişă". Pentru ca aceasta să crească, s-au gândit pesemne să aţâţe puţin nostalgia vârstnicilor  după vremurile de demult . Pentru asta, mai bine difuzezi romanţe....
    Lăsaţi-l pe Ceauşescu la locul luii, vă rog !

Tutorial REVISAL

Preluare date în versiunea nouă REVISAl, din versiunea 2.4.0

La versiuna 2.4.0 se ajunge prin actualizarea versiunii 206 cu patch-urile 0003 până la 007 inclusiv (cea de la 01.08.2011) ce pot fi descărcate de pe www.inspectiamuncii.ro

Etapa 1  Deschideţi versiunea veche a REVISAL şi verificaţi dacă este 2.4.0 . Dacă nu ,actualizaţi .

Etapa 2  După aţi deschis versiunea veche , din meniu ,clic pe Fişier ----> Mentenata ----> Salvare baza de date .Se va crea automat un fişier cu numele revisal back-up (pe care-l puteţi redenumi) ,în directorul aplicaţiei REVISAL ,dar puteţi crea un director nou pentru salvare .

Etapa 3 Deschideţi versiunea ReviSal HG500-2011 . Din meniu ,clic pe  prelure date din versiune anterioară

Extras din OG 30/2011 ,privind datoriile la B.S.

Art. XI. — (1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:
a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;
b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.
(2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată
prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1).
(4) Prevederile alin. (1)—(3) se aplică în mod corespunzător și pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligațiilor fiscale stinse prin plată sau compensare.
*
Prezenta ordonanță transpune în legislația națională prevederile art. 2 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE a Consiliului din 21 iunie 2011 privind structura și ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 176 din 5 iulie 2011

UP-DATE 04.10.2011 : Precizări CECCAR  (link):
 1. scutirea de penalităţi se aplică tuturor societăţilor care îşi sting obligaţiile principale şi dobânzile aferente către bugetul statului până la data de 31 decembrie 2011, respectiv reducerea penalităţilor cu 50%, dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente vor fi achitate până la data de 30 iunie 2012.

2.Pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, se anulează sau se reduc doar penalităţile de întârziere. nu şi dobânzile .

3. Obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plata voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011, respectiv 30 iunie 2012.
Ordin MFP aici

Declaratia 101,un nou termen pentru anul 2012-2013

UPdate 2013: Termenul de depunere este 25 martie 2013 pentru anul fiscal 2012
Pagina de descarcare ANAF link
Începând cu anul fiscal 2012, se modifică termenul de depunere al declaraţiei anuale de impozit pe profit de la 25 aprilie, inclusiv, a anului următor la 25 martie, inclusiv, a anului următor. Nota mea :25 martie 2013

De asemenea, începând cu anul fiscal 2012, se elimină posibilitatea unor categorii de contribuabili plătitori de impozit pe profit să definitiveze închiderea exerciţiului financiar anterior, să depună declaraţia anuală de impozit pe profit şi să plătească impozitul pe profit aferent, până la data de 25 februarie, inclusiv, a anului următor.
Nu depun acest formular:

1) Microintreprinderile pentreu ca  datoreaza la bugetul de stat un impozit de 3% pe veniturile realizate

2) Institutii ale statului :trezorerie,instittutii publice, BNR

3) Fonduri de garantare si compensare:fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, fondul de compensare a investitorilor,fondul de garantare a pensiilor private.


4) Fundatiile romane constituite ca urmare a unui legat,infiintate 
de una sau mai multe persoane, care, pe baza unui act juridic pentru cauza de moarte, constituie un patrimoniu afectat in mod permanent si irevocabil realizarii unui scop de interes general sau, dupa caz, comunitar
5) Institutiile de invatamant particular acreditate sau autorizate

6) Cultele religioase

7) Asociatiile de proprietari sau locatari

8) Organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si organizatiile patronale

Maine 15 septembrie .Atentie !

In această perioadă, li se reaminteşte contribuabililor persoane fizice organizaţi ca: întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care realizează venituri din activităţi independente (comerciale), precum şi din profesii libere şi cei care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, indiferent dacă sunt impuşi în sistem real sau la normă de venit, că au obligaţia să efectueze plăti anticipate aferente trimestrului III 2011 la unitatea fiscală de domiciliu al contribuabilului până joi, 15 septembrie 2011.

Acelaşi termen este aplicat şi în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi agricole impuse în sistem real au această obligaţie, contribuabili care obţin venituri din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere şi în solarii, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea, cu excepţia veniturilor obţinute din arendare.
...cititi mai departe aici

Prelungirea termenelor legii 175/2010

        Persoanele cu restanţe la întreţinere ar putea fi scutite de la plata penalităţilor de întârziere până în iulie 2012, dacă veniturile lor nu depăşesc 1.000 de lei pe membru de familie, potrivit unei propuneri legislative de la Senat. În acelaşi timp, proiectul prevede şi amenzi substanţiale pentru asociaţiile de proprietari, furnizorii de utilităţi şi primăriile care nu vor respecta aceste dispoziţii.
        Proiectul de lege, aflat pe Ordinea de zi a Senatului pentru aprobarea procedurii de urgenţă, prelungeşte cu încă 12 luni aplicarea legii nr. 175/2010 care prevedea scutirea de la plata penalităţilor generate de întârzierile la plata întreţinerii.
        Citeste mai mult...

Bancuri

Diferenta dintre om si camila

Prin ce se deosebeşte un om de o cămilă ?
Răspuns: Cămila poate să lucreze o săptămână fără să bea, iar omul poate să bea o săptămână fără să lucreze…
 
La servici
Şeful îi spune angajatului:
- Faci totul atât de încet! Gândeşti încet, scrii încet, vorbeşti încet, te mişti încet! Faci vreun lucru repede?
- Da! Obosesc repede!

Programul Mihail Kogalniceanu

        Programul Mihail Kogălniceanu. Cf.art 1 alin (1) şi (2) din OUG 60/2011 este program guvernamental având ca obiectiv acordarea de facilităţi de subvenţionare parţială a dobânzilor şi, după caz, de garantare de către stat, pentru creditele acordate întreprinderilor mici şi mijlocii, denumite în continuare I.M.M., de către instituţiile de credit.
(2) Programul prevăzut la alin. (1) este un program multianual pe perioada 2011—2013 de încurajare şi de stimulare a dezvoltării I.M.M.-urilor, care constă în acordarea unei linii de credit, în valoare maximă de 125.000 lei/I.M.M./an, cu dobândă parţial subvenţionată şi, după caz, garantarea creditului de către stat, vizând sprijinirea accesului I.M.M.-urilor la obţinerea de finanţări, pentru a suplini nevoile de lichiditate pe termen de un an în vederea desfăşurării activităţii, cu posibilitatea prelungirii în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, fără a depăşi durata programului.

Modificarea funcţiei in REVISAL

        Modificarea funcţiei .Când angajatorul  doreşte să modifice funcţia unui salariat, trebuie să întocmească un act adiţional la CIM care să specifice acest lucru şi care reprezintă acordul de voinţa al părţilor .
Atenţie ! Încadrarea în funcţie  trebuie să corespundă C.O.R.şi să fie introdusă într-o grupă  sau subgrupă care include ocupaţia sau grupul de ocupaţii cu cel mai detaliat nivel de omogenitate, din punct de vedere al activităţii desfăşurate de salariat.Cu alte cuvinte codul ocupaţiei trebuie să aibă un număr de caractere cât mai aproape de cel maxim (6 caractere),ca să fie cât mai detaliat ,inclusiv la înregistrarea în  REVISAL .
        Înregistrarea în REVISAL, când funcţia/meseria din CIM şi înregistrarea din REVISAL nu coincid datorită faptului că la momentul întocmirii CIM REVISAL-ul nu era actualizat cu funcţia/meseria din C.O.R.,se recomandă înregistrarea în REVISAL cu o funcţie/meserie apropiată, urmând  ca,odată cu actualizarea registrului cu noua ocupaţie,resposabilul cu resursele umane al angajatorului să corecteze,trecând noua funcţie în REVISAL.
        Ca să nu riscaţi o amendă ,înainte de a face corecţia în registru ,solicitaţi un răspuns scris din partea ITM din judeţul în care aveţi sediul firmei ,printr-o adresă în  care menţionaţi în mod explicit funcţia/meseria pentru care nu există posibilitatea înregistrării în REVISAL

Ajutoarele la incalzire

          Trebuie să depuneţi formularele de cerere şi o declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei până la sfârşitul lunii octombrie,fie individual, fie prin asociaţiile de proprietari/locatari sau prin furnizorii de energie termică. Cererea şi declaraţia  vor fi puse la dispoziţia consumatorilor până, cel târziu, la debutul lunii octombrie. Până la finalul lunii noiembrie, consumatorii vor fi înştiinţaţi dacă beneficiază sau nu de ajutorul pentru încălzirea locuinţei.
        Ajutoarele de încălzire vor fi acordate persoanelor cu venituri de până la 786 lei pe membru de familie, în cazul familiilor, respectiv celor cu venituri de cel mult 1.082 lei, în cazul persoanelor singure.
Citeste mai mult

Cu se suspendă firma ?

Dosarul se aprobă de către ONRC doar dacă aveţi toate declaraţiile fiscale depuse şi toate datorille către bugetul statului achitate şi nu aveţi salariaţi.
Documentele necesare pentru ONRC sunt :
1.Hotărârea AGA (model aici) nu folositi diacritice că se taxează
2.Numărătorul(contorul) de caractere (cuvinte) pentru taxarea la M.O. ptr. hotărârea AGA vezi aici cum
3 Completarea cererii tip ONRC şi al OPIS-ului acesteia de la pag.2 link
4.Completarea declaraţiei tip pe proprie răspundere art 5 alin 1 lit a  model 1 dacă nu aveţi punct de lucru său model 3 dacă există punct de lucru(model 1aici ) si model 3 aici
5.Certificat constatator cu privire la sediul social
6.Certificat constatator cu privire la punctul de lucru
7.Taxă de timbru
8.Taxă M.O.

Modificari ale Codului fiscal -OG 30/2011

Titlul I – Dispoziţii generale

    Se introduc prevederi legate de operaţiunile fiduciare. Toate prevederile introduse în legătură cu tranzacţiile fiduciare devin aplicabile odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 287 / 2009, republicată privind Codul Civil.
    Se completează prevederile legate de înregistrarea la autorităţile fiscale a contractelor de prestări servicii încheiate între rezidenţi şi nerezidenţi, care pot da naştere unui sediu permanent la nivelul prestatorului.
    Se aduc completări în privinţa valabilităţii tranzacţiilor desfăşurate cu contribuabili inactivi; prevederea intră în vigoare în 15 zile de la data publicării Ordonanţei în Monitorul Oficial.

Cum se foloseşte toaleta în india ?

Un filmuleţ didactic care îi învaţă pe străini despre cum se procedaza după ce-ţi faci nevoile,având în vedere că în India nu se foloseşte hârtie igienică ... Dar nu spune cu ce te ştergi de apă.....Vezi video




Colin Farrel muşcă tare....

   Actorul irlandez ,Colin Farrell (35 ani) a rănit  un coleg  de platou,în urma unei muşcături aplicate în zona gâtului,scena făcând parte din noul film  Fright Night în care Farrel are rolul unui vampir .
        Colegul rănit ,actorul Christopher Mintz-Plasse (22 ani), a declarat pentru tabloidul The Sun :"Colin avea acei colţi de recuzită ,destul de ascuţiţi şi tăioşi ,mi-a perforat gâtul şi mi-a provocat o hemoragie care m-a speriat pentru toată viaţa "
     Tot el a adăugat  că starul  " a vrut să fie credibil în rolul său de vampir însetat de sânge "

LIliecii si Dracula

    Cotidianul american Washinghton Post,citând Asociated Press,relatează incidentul de la liceul  Csiky Gergely din Arad,unde au pătruns nişte lilieci într-o sală de clasă,perturbând desfăşurarea bac-ului.
        Ştiam ştirea de la buletinele de ştiri,dar ziarul mai sus menţionat  insistă asupra faptului că oraşul e transilvănean, zona în care a domnit Vlad Ţepeş,zugrăvit de Bram Stoker  ca vampirul Dracula .... Ăsta e brandul de ţară aşadar şi nu frunza Elenei Udrea .România va fi oare cunoscută în lume doar aşa sau mai suntem în stare şi de altceva ?

Sa mai si zambim ....

*O familie se duce pentru prima dată la restaurant şi, după ce mănâncă, el plăteşte iar ea îi spune chelnerului:
- Resturile să mi le puneţi la pachet pentru căţel.
- Bineînţeles, doamnă.
La care copiii în gura mare:
- Uraaaaa! Ne cumpără căţeeel!
***

Modificari privind stingerea creantelor fiscale

Guvernul vrea să dea posibilitatea firmelor să plătească mai întâi principalul unei datorii către bugetul de stat şi ulterior penalităţile, astfel încât acestea să nu producă alte penalităţi şi să influenţeze negativ activitatea firmelor, afectate de criză,publică Mediafax ,citând declaraţia Premierului Boc la postul B1TV.
Această dorinţă a autorităţilor este destul de veche,parcă din 2009 .Până nu va fi ceva concret,rămâne o declaraţie de imagine .Dacă s-ar pune în practică ar fi ,nu doar logic ci şi corect.

Calendarul obligaţiilor fiscale - pentru luna septembrie 2011

Calendarul obligaţiilor fiscale - pentru luna SEPTEMBRIE 2011

1 septembrie

Efectuarea plăţii anticipate de 50% din impozitul pe venitul din activităţile agricole (prima rată)

15 septembrie

Depunerea Situaţia livrărilor de ţigarete în lună .. anul .. pentru luna precendenta

Depunerea jurnalelor privind livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviaţie/navigaţie pentru luna precendentă

Depunerea jurnalelor privind achiziţiile/ livrările de combustibil destinat utilizării exclusiv pentru aviaţie/ navigaţie pentru luna precendenta

Creste pretul gazului pentru companii

   Moneystreet.ro a publicat ştirea conform căreia,consumatorii industriali de gaze naturale vor plăti preţuri mai mari cu până la 10%, cel mai probabil din octombrie, potrivit angajamentelor asumate de Guvern în faţa FM, iar până la sfârşitul anului ANRE ar putea decide încă o majorare a tarifelor.
PS Desigur că aceata creştere se va regăsi şi în preţul mărfurilor vândute către populaţie într-o oarecare măsură .

Camera de inchiriat

Doamnă ,în apartament 3 camere, închiriez o cameră  pentru tânără .Zonă Piaţa Reşiţa.Contact d-na Preoteasa ,tel 0771700698

Plati anticipate pentru unii contribuabili,in septembrie

        Contribuabilii persoane fizice -întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, PFA care realizează venituri din activităţi independente (comerciale), precum şi din profesii libere şi cei care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, indiferent dacă sunt impuşi în sistem real sau la normă de venit,cei care realizează venituri din activităţi agricole (cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere şi solarii, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea) impuse în sistem real, cu excepţia veniturilor obţinute din arendare, au obligaţia să efectueze plăţi anticipate aferente trimestrului III 2011 până pe 15 septembrie 2011.
         Până la 1 septembrie sunt obligaţi să plătească 50% din impozitul stabilit ca plată anticipată, restul restul de 50% urmând să fie plătit până la 15 noiembrie , contribuabilii care realizează venituri din activităţi agricole şi pentru care venitul net se determină pe baza normelor de venit


Facilităţi acordate studenţilor

De la ONRC,postăm  pentru studenţii curajoşi care vor să înfiinţeze o firmă ,  facilităţile acordate potrivit HG nr. 166/2003
Potrivit prevederilor HG nr. 166/2003, studenţii care doresc să înfiinţeze o afacere proprie beneficiază de scutiri de la plata taxelor şi tarifelor după cum urmează:
  1. tarifele pentru serviciile de asistenţă prestate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale;
  2. taxele şi tarifele pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale;
  3. taxele şi tarifele pentru autorizarea funcţionării solicitate comercianţilor la constituire;
  4. taxele şi tarifele pentru obţinerea de la administraţia publică locală a autorizaţiei de desfăşurare a unor activităţi economice în mod independent;
  5. tarifele pentru publicarea , în extras, în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a, a încheierii de înmatriculare pronunţată de judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal;
  6. taxa de timbru pentru activitatea notarială, în cazul actelor a căror încheiere în formă autentică este obligatorie.
Nu fac obiectul facilităţilor fiscale prevăzute de HG nr.166/2003:
  1. taxa de verificare şi/sau rezervare firmă şi/sau emblemă;
  2. taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.  
        Pentru a beneficia de aceste facilităţi, studentul care înfiinţează o afacere proprie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
  1. să urmeze cursurile unei forme de învăţământ superior la o instituţie de învăţământ acreditată;
  2. să fie cel puţin în anul II de studiu şi să fi promovat toate obligaţiile prevăzute de senatul universităţii;
  3. să nu fi depăşit vârsta de 30 ani.
Îndeplinirea acestor condiţii legale trebuie să fie atestată printr-un act doveditor emis de instituţia de învăţământ superior acreditată al cărei student este solicitantul.

Emiterea gresita a bonului fiscal

        Corectarea erorii sau anularea operaţiunii se realizează în conformitate cu prevederile art. 36 din Normele metodologice aprobate prin HG 479/2003, republicată, cu modificările ulterioare, care stabilesc că este nevoie de întocmirea unui dosar de corecţie, care să cuprindă:
- sesizarea scrisă a persoanei care a efectuat greşit operaţiunea, cu precizarea motivaţiei de corectare sau de anulare a acesteia, precum şi a numărului de ordine al bonului fiscal de corectat, a orei şi minutului emiterii acestuia;
- decizia scrisă de aprobare a corectării operaţiunii greşit efectuate, emisă de directorul financiar-contabil, contabilul-sef sau de altă persoană care răspunde de gestionarea patrimoniului unităţii;
- copie de pe nota sau notele de recepţie şi constatare de diferenţe, întocmite de la ultima inventariere până la zi, prin care a fost stabilit preţul cu amănuntul al produsului sau produselor înregistrate greşit în aparatul de marcat electronic fiscal;
- nota de contabilitate care reflectă operaţiunea efectuată.

Ai grijă ce-ţi doreşti ....

        O bunicuţă se prezintă la examenul de admitere la facultate. Ia toate examenele cu brio şi intră.
 Totuşi, examinatorii, curioşi, o întreabă, la ce îi mai trebuie şcoală la vârsta asta, ca doar e pensionară...
 - Ah, nicidecum pentru carieră. Bărbatul meu, deunăzi se  fălea prin birt şi spunea, că de aniversarea lui de 70 de ani, îşi doreşte să aibe, o studentă... Încerc să-i fac şi eu plăcerea.

Declaraţia 112 pe hârtie şi la 25 august

        Fiscul a decis tacit să prelungească perioada în care declaraţia fiscală unică poate fi depusă şi la ghişee, conform unor informaţii obţinute de AvocatNet.ro. Astfel, la administraţia financiară din Constanta, contribuabilii au fost informaţi că au posibilitatea şi în luna august să depună declaraţia pe hârtie, dat fiind faptul că un număr mic de persoane au reuşit să îşi achiziţioneze certificat digital.
Citeşte mai mult

La restaurant

Un tip care mânca la un restaurant cheamă chelnerul:
- Gustă, te rog, supa.
Chelnerul, confuz, întreabă:
- Este prea fierbinte?
- Gustă supa!
- Este prea rece?
- Gustă supa!!
- A căzut vreo muscă în ea?
- Gustă supa!!!
Chelnerul, obosit de ghicit, cedează.
- Bine, bine, gust supa. Unde-i lingura?
- Aha!

Semnatura electronică in contabilitate

Potrivit legii, semnătură electronică va trebui deţinută de toate societăţile ca urmare a obţinerii certificatului digital.
Kitul de semnătură electronică trebuie tratat ca obiect de inventar .Înregistrările contabile Sunt

                                  % 401 " Furnizori"
303 " Obiecte de inventar
4426 " TVA deductibilă"
şi apoi :
603=303
Dacă serviciile sunt trecute separat de kit pe factură,  acestea se înregistrează în contul  626 " Cheltuili cu servicii de telecomunicaţii"

Model de NIR si notiune

Nota de recepţie şi constatare de diferenţe
1. a) Serveşte ca:
- document pentru recepţia bunurilor aprovizionate;
- document justificativ pentru încărcare în gestiune;
- act de probă în litigiile cu cărăuşii şi furnizorii, pentru diferenţele constatate la recepţie;
- document justificativ de înregistrare în contabilitate.

REVISAL versiunea definitivă

     Pe data de 15 august 2011 se va publica pe inspectiamuncii.ro versiunea finală a REVISAL,conformă cu modificările aduse codului muncii şi va putea fi transmisă din data de 16 august 2011.
      REVISAL va fi transmis după o nouă procedură (link) şi prin trei metode :
1. Transmiterea online a REVISAL, prin intermediul portalului Inspecţiei Muncii ,folosind userul şi parola atribuită de ITM,(nota mea -printr-o nouă procedură ,valabilă de la 1 august pentru cei care nu au deja parolă link )
2. Transmiterea prin email, pe bază de semnătură electronică,la adresa de e-mail pusă la dispoziţie de Inspecţia Muncii.
3. Depunerea la sediul ITM
Pe suport CD, dischetă 3,5 inch/1,44 MB sau medii de stocare USB cu sisteme de fişiere FAT/FAT32.
Registrul, însoţit de o adresă de înaintare semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal, se depune astfel:
a) La sediul ITM în a cărui rază teritorială persoanele fizice sau juridice îşi au domiciliul, respectiv sediul
b) La sediul ITM în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea unităţile fără personalitate juridică.

Corectarea erorilor contabile in 2011

        Corectarea erorilor  se efectuează în conformitate cu prevederile pct. 63 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene aprobate prin OMFP 3055/2009. care stipulează că erorile se corectează la data constatării lor  indiferent dacă se  referă fie la exerciţiul financiar curent, fie la exerciţiile financiare precedente.
        Erorile  semnificative (acelea care ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare anuale) aferente exerciţiilor financiare precedente se corectează  pe seama rezultatului reportat, (cont 1174) ,iar cele nesemnificative (acelea care nu influenţează informaţiile financiar-contabile) se pot îndrepta pe prin  contul 121 .
   

La sala de fitness

Un bărbat întreabă instructorul la sala de fitness:
- Vreau să impresionez o fată, care aparat să îl folosesc?
Instructorul îi răspunde:
- Foloseşte bancomatul!

Locuri de munca in tarile calde

        Criza din Europa  îi face pe cei care au gând de ducă să se orienteze spre alte destinaţii de muncă.Arabii au trimis vorbă pe piaţa muncii din România că sunt interesaţi de serviciile noastre. Oferă salarii între 1.000 şi 2.000 de euro. În Noua Zeelandă pentru 3.000 de dolari şi la construcţii în Australia pe aceeaşi bani,dar trebuie să ai 4200 de lire ,cât costă viza de imigrare, şi să cunoşti engleza în unele cazuri chiar ştii să o vorbeşti fluent.
        În Irak se caută operator la pompa de ciment pentru un salariu de aproximativ 1.500 de dolari şi muncitori calificaţi în construcţii pentru remuneraţii lunare între 1.200 şi 1.500 de dolari. Angajatorul spune că-ţi dă cazare, masă şi  transport, toate gratuite.În Afganistan,se caută un bucătar pentru baza NATO din Kabul. şi se oferă  până la 2.000 de euro. Cazarea, masa şi transportul sunt asigurate de angajator.
sursa :evz.ro

De la STADIONUL 23 AUGUST la STADIONUL LIA MANOLIU până la ARENA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI

Vezi video aici

Calmarul are cel mai mare ou din lume


        Oul gigant de calmar ,descoperit în Marea Ligurică de către biologul marin Roberto Sandulli, profesor al Universităţii Parthenope din Napoli, este considerat cel mai mare din lume. Sfera gelatinoasă, ce are un diametru de un metru,reprezintă o pungă  ovariană de calmar care conţine mii de ouă.Specia căreia îi aparţine nu este specifică  Italiei ,relatează ştirile protv citând agenţia ANSA